Executivul se reunește miercuri, pe ordinea de zi fiind și modificarea Strategiei de vaccinare. Astfel, în etapa a doua sunt introduse persoane încadrate într-un grad de handicap, imobilizate, însoțitorii acestora, cei care locuiesc la același domiciliu, precum și persoanele fără adăpost.
Proiectul prevede că centrele de vaccinare împotriva COVID-19 sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică și direcțiile de sanătate publică județene și a municipiului București.
„În vederea validării datelor introduse pentru programarea activității de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România, Sistemul informatic integrat „Programare-vaccinare-ROVACCINARE”, dezvoltat și administrat din punct de vedere tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale, se interconectează cu sistemele informatice ale instituțiilor și autorităților publice cu atribuții în îndeplinirea măsurilor prevăzute în strategia de vaccinare, astfel cum sunt reglementate de prezenta hotărâre, precum și cu sistemele informatice ale unor asociații profesionale din România, cu acordul și în condițiile stabilite de titularul sistemului informatic interconectat, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal”, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern.
În etapa a doua vor fi introduse persoanele încadrate într-un grad de handicap, persoanele imobilizate, cele imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea, precum și persoanele fără adăpost.
De asemenea, este introdus în etapa a doua personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv:
- Parlament
- Curtea Constituțíonală
- Preşedinţie
- Guvern
- Consiliul Economic și Social
- Avocatul Poporului
- Consiliul Legislativ
- Banca Națională a României
- ministere şi instituţii subordonate acestora
- personalul în activitate din cadrul celorlalte instituții din sistemul național de apărare națională, ordine publică și securitate națională,
- executorii judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției și avocații înscriși în tabloul avocaților întocmit potrivit Legii nr.51/1995
Angajații Kaufland din magazine, depozite și birouri încep vaccinarea împotriva COVID-19
Noi și noi categorii
Totodată, se mai adaugă personalul navigant român maritim și fluvial, personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol) și personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU) este încadrat tot în etapa a doua.
Se mai adaugă personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane, personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii, persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a), personalul din administrația publică locală, lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale, personalul din Administrația Națională de Meteorologie,membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe, personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune.
În plus, inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora, personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței, sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi, sunt alte categorii din etapa a doua a campaniei de vaccinare.
Centru fix cu cabinete mobile
Un centru de vaccinare fix va dispune de unul sau mai multe cabinete de vaccinare cu program adaptat nevoilor. Activitatea din centrul de vaccinare fix/mobil se va organiza în baza unor proceduri de lucru specifice. Pentru eficientizarea procesului de vaccinare şi pentru evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, procesul de vaccinare se va realiza în baza unei planificări. Se va realiza consemnarea în dovada de vaccinare a datei pentru efectuarea rapelului şi din RENV se va efectua notificarea persoanei vaccinate cu 24 de ore anterior prin SMS şi/sau e-mail.
Pentru etapele a II-a şi a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through.
Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică.
Pentru etapa a II-a, programările în vederea vaccinării se vor realiza cu respectarea unui raport de 75% persoane din categoria de la lit.a) al subcapitolul 2, punctul 2 al literei C și respectiv 25% persoane din categoria de la lit.b) al subcapitolul 2, punctul 2 al literei C”.