Doar o treime din contribuabilii români (30%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest drept anul trecut, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, potrivit datelor comunicate de ANAF, la cererea Salvați Copiii România.
România are o vechime medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării neonatologie de 8 ani și de 11 ani pentru cele aferente specializării obstetrică-ginecologie (anchetă Salvați Copiii, care relevă nevoile din maternități), în contextul în care mortalitatea infantilă ne urcă pe podiumul negativ al Uniunii Europene. Organizația avertizează că nou-născuții prematur sau cu patologii medicale complexe își pierd viața, deseori din cauza dotării precare a maternităților unde vin pe lume.
Astfel,suma colectată prin intermediul formularelor D230 și D212, pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul anual datorat, este de 387,95 milioane de lei, respectiv 32,91 milioane de lei – un total de 420,86 milioane de lei.
Ponderea celor care au redirecționat 3,5% din impozitul pe venit aferent anului 2023 se prezintă astfel:
- 30% din totalul contribuabililor persoane fizice au utilizat mecanismul de redirecționare prin formularul D230 - Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat;
- 14% din totalul contribuabililor care au depus formularul D212 - Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - au utilizat mecanismul de redirecționare reprezentând 3,5% din impozitul pe venit.
Numărul total de beneficiari ai sumelor redirecționate a fost de 40.424 de entități non-profit, potrivit ANAF.
„În două minute doar, cât ia completarea unui formular pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, sunt asigurate fonduri vitale pentru a veni în sprijinul maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală. Sunt două minute în care viața unui nou-născut poate fi salvată.”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, 100% viață pentru copii
Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități și programe integrate pentru susținerea sănătății mamei și copilului, Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităților (secții de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.
În 2024, cu sprijinul generos al celor care au ales să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Organizația Salvați Copiii, au fost susținute șase unități medicale, fapt care a contribuit semnificativ la îmbunătățirea îngrijirii medicale din România. Astfel, au fost achiziționate: două ecografe, instrumentar specific pentru secția ORL, un laparoscop, un pulsoximetru, un ventilator neonatal și o masă radiantă.
Context:
Dotarea precară a secțiilor de terapie intensivă neonatală și a maternităților din România, precum și întârzierea lucrărilor de reabilitare și modernizare sunt condiții agravante pentru rata ridicată a mortalității infantile în România, din nou în creștere.Pentru anul 2025, peste 35 de unități medicale au solicitat sprijinul Organizației Salvati Copiii pentru programe ample de reabilitare și modernizare și de dotare cu echipamente medicale performante pentru monitorizarea și evaluarea nou-născutului, reanimare neonatală și ventilație, echipamente specifice pentru susținerea tratamentului intravenos, a alimentației enterale și parenterale, echipamente de specialitate, dar și mobilier specific.
Din păcate, România continuă să se confrunte cu disproporții sociale semnificative, iar segmentul vulnerabil al populației, în special femeile gravide și copiii, se află în situații de marginalizare. Tinerele care devin mame la vârste fragede se expun la riscuri majore pentru sănătate, precum hipertensiunea arterială, anemia, nașterea prematură, subponderabilitatea la naștere a nou-născutului și depresia post-partum. Fenomenul nașterilor din mame minore reprezintă o vulnerabilitate în plus atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut, fenomenul gravidității în rândul minorelor fiind frecvent asociat cu mortalitate infantilă crescută, conform raportului Ministerului Sănătății (INSP) pentru 2022.
„Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii. Am făcut muncă de pionierat în domeniu și, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunitățile vulnerabile, cât și în ceea ce privește întărirea capacității spitalelor în salvarea și îngrijirea nou-născuților. Avem în medici cei mai buni parteneri și astfel reușim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente și care să corecteze disparitățile”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Despre mortalitatea infantilă în UE
Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2021, România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat. Astfel, în 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalităţii infantile de 5,6 la mia de copii născuţi vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalităţii infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuţi vii. La polul opus, cea mai mică rată a mortalității infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuţi vii
____________
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 35 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în 118 țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 4.150.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.