Ziua 853 Două vești bune de la UE. Schimb de prizonieri negociat de arabi. Pericolul Trump

<span style="color:#990000;">Ziua 853</span> Două vești bune de la UE. Schimb de prizonieri negociat de arabi. Pericolul Trump

Ziua 853 de război aduce veşti bune pentru Ucraina. UE a lansat în mod oficial, marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev.

În plus, Consiliul Uniunii Europene a aprobat proiectul de acord de securitate între UE şi Ucraina, care urmează să fie semnat săptămâna aceasta în timpul unei vizite pe care preşedintele Zelenski o va efectua la Bruxelles.

Pe front, ziua a început cu un atac cu drone asupra orașelor Nikopol și Marhaneț din regiunea Dnipropetrovsk. Mai multe clădiri și infrastructura locală au fost avariate. După câteva ore, un cartier al orașului Harkov a fost lovit de bombe aeriene.

O femeie a fost ucisă, iar alte patru rănite dimineață într-un atac rusesc în regiunea Donețk. Trupele ruse au atacat și un cartier al orașului Herson, un bărbat fiind rănit.

Principalul obiectiv al Ucrainei e în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie, a transmis Volodimir Zelenski.

De cealaltă parte a graniței, un atac nocturn cu 30 de drone ucrainene a vizat regiunile Voronej şi Belgorod din Rusia. Potrivit autorităţilor locale, o femeie a fost ucisă. Iar Serviciul de informații al armatei ucrainene (GUR) a anunțat că a incendiat și aruncat în aer, marți, un depozit de muniție din regiunea Voronej.

Rusia și Ucraina au eliberat fiecare câte 90 de prizonieri de război, în cadrul unui schimb negociat de Emiratele Arabe Unite.

Pe de altă parte, Rusia a anunţat blocarea accesului pe teritoriul său la 81 de mass-media europene, inclusiv trei posturi TV din România, precum și site-urile lor.

ADVERTISING

Primul lot de muniție din cadrul inițiativei cehe a ajuns în Ucraina. În schimb, Danemarca va opri la sfârșitul acestui an programul de instruire a piloților ucraineni de F-16.

Iar dacă va câștiga alegerile prezidențiale din SUA, Donald Trump ar putea veni cu un plan prin care să oblige Kievul și Moscova să poarte negocieri de pace.

Situația pe front

  • Atac în Nikopol - Mai multe drone rusești au lovit dimineață orașele Nikopol și Marhaneț, a anunțat Ershii Lîsak, șeful administrației din regiunea Dnipropetrovsk. Atacurile au distrus două case, au provocat avarii ale infrastructurii și au distrus o mașină. De asemenea, o femeie a fost rănită.
  • Bombardament în Harkov - Rușii au lovit marți şi infrastructura civilă din orașul Harkov. Presa locală citată de Nexta a relatat că mai multe coloane de fum s-au ridicat în urma unui atac cu bombe aeriene KAB. Primarul din Harkov a anunțat că a fost lovit unul dintre cele mai mari cartiere ale orașului. Mai multe blocuri de apartamente au fost avariate, însă primele date arată că nu există victime.
  • Victime în Donețk și Herson - O femeie a fost ucisă dimineață într-un atac rusesc asupra localităților Torețk și Zolota din regiunea Donețk. Alte patru persoane au fost rănite, a anunțat șeful administrației militare regionale, Vadîm Filașkin. Trupele ruse au atacat și un cartier al orașului Herson. Un bloc înalt de apartamente a fost lovit, iar un locatar a fost rănit, acesta fiind spitalizat.
  • Schimb de prizonieri - Rusia și Ucraina au eliberat fiecare câte 90 de prizonieri de război, în cadrul unui schimb, afirmă Ministerul rus al Apărării. Prizonierii ruși s-au putut întoarce acasă cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite care au acționat ca intermediar. Au fost transportați cu avionul la Moscova, unde vor fi supuși unor controale medicale.
  • Principalul obiectiv al Ucrainei - Volodimir Zelenski a spus în mesajul către popor că principalul obiectiv e în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El a adăugat că a avut o întâlnire cu comandantul suprem, şeful Statului Major General şi ministrul Apărării. "Am discutat despre situaţia din zonele-cheie, accentul fiind pus în prezent pe regiunea Doneţk şi pe aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie. Am discutat, de asemenea, problemele de personal în cadrul forţelor armate ale Ucrainei", a spus Zelenski.
  • Rușii au lansat peste 2.000 de drone - De la începutul acestui an, forțele ruse au lansat 2.277 de drone de atac Shahed, iar apărarea aeriană a Ucrainei a distrus aproximativ 86%, a anunțat pe Telegram lt.gen. Mikola Oleșciuk, comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei. Peste 80% din dronele interceptate au fost doborâte de grupurile mobile ale forțelor de apărare ucrainene. Rezultatul a fost obținut grație creșterii capabilităților de luptă, mii de soldați țintind în fiecare noapte dronele rusești cu toate armele pe care le au, a precizat Oleșciuk.

⚡️ Вранішні зведення від Повітряних Сил у вигляді інфографіки, це не просто результати із десятками збитих «шахедів», це потужні протиповітряні бої щоночі. До вашої уваги (на відео) кілька результативних та емоційних епізодів бойової роботи мобільних вогневих груп Повітряних Сил.➖➖➖➖➖➖➖➖➖➖З 1 січня 2024 року російські окупанти випустили по території України 2277 ударних безпілотників типу «Shahed». Протиповітряною обороною знищено близько 86 відсотків – 1953 «шахеди».Таких результатів вдалось досягти завдяки нарощенню бойових спроможностей мобільних вогневих груп Сил оборони України. Це тисячі військовослужбовців, які майже щоночі виїжджають на вогневі позиції і б’ють ворожі БпЛА з усього наявного у них озброєння.Створення МВГ – це вимушений крок Повітряних Сил з початку російського вторгнення. Адже ворог постійно нарощує атаки великою кількістю засобів повітряного нападу – особливо це стосується ударних БпЛА. Нам довелось оперативно реагувати, збільшувати не лише кількість підрозділів мобільних вогневих груп, але і якість їхнього оснащення.Сьогодні стрілецька зброя, зенітні гармати, ПЗРК, що є на озброєнні МВГ модифіковані, мають додаткове обладнання, здатне забезпечувати гарний результат бойової роботи. Це прилади нічного бачення, тепловізори, оптика, лазерні указки, прожектори, засоби РЕБ, програмне забезпечення, автомобілі високої прохідності. Усе це дозволяє працювати по ворожих цілях більш ефективно та раціонально.❗️Більше 80 відсотків збитих «шахедів» саме на рахунку мобільних вогневих груп Сил оборони України.Тож дякую усім, хто робить МВГ влучнішими – забезпечує необхідним обладнанням для результативної роботи! Це благодійні фонди, місцеві громади, волонтери та активісти, українці та світова спільнота.Війна щоразу виходить на новий технологічний рівень, все більшої ваги набирають БпЛА різних типів, йде впровадження штучного інтелекту. Удосконалюються і мобільні вогневі групи. Із великою імовірністю у їх складі з’являться оператори БпЛА-перехоплювачів та інше новітнє озброєння, зокрема бойові лазери.Дякую усім, хто тримає небо і усім, хто допомагає ставати сильнішими!🇺🇦 Разом – до перемоги!➖➖➖➖➖➖➖➖➖➖Командувач Повітряних Сил генерал-лейтенант Микола Олещук

Publicată de Командування Повітряних Сил ЗСУ / Air Force Command of UA Armed Forces pe Marţi, 25 iunie 2024

Ce se întâmplă în Rusia

  • Atac masiv cu drone în Belgorod - Armata rusă a anunţat că a distrus în cursul nopţii 30 de drone ucrainene în regiunile de frontieră Voronej şi Belgorod, unde, potrivit autorităţilor locale, o femeie a fost ucisă. "În timpul nopţii, în cursul unei tentative a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu drone aeriene pe teritoriul Federaţiei Ruse, sistemele de apărare antiaeriană au interceptat şi distrus 29 de drone în regiunea Belgorod şi o dronă în regiunea Voronej", a transmis Ministerul Apărării pe Telegram. "Din nefericire (…), o locuitoare civilă a fost ucisă în satul Belovskoie din regiunea Belgorod", a anunţat guvernatorul Viaceslav Gladkov, precizând că este vorba despre o femeie în vârstă, a cărei casă a fost vizată direct de o dronă. Alte şase persoane au fost rănite pe teritoriul regiunii, iar zeci de locuinţe şi maşini au suferit avarii, a adăugat oficialul.
  • Depozit de muniție aruncat în aer - Serviciul de informații al armatei ucrainene (GUR) a anunțat că a incendiat și aruncat în aer, marți, un depozit de muniție din regiunea Voronej, situat la 10 km de graniţa cu regiunea ucraineană Lugansk. Potrivit sursei citate de Kyiv Independent, incendiul s-a extins pe o suprafață de 3.500 mp.
  • Moscova interzice mass-media din UE - Rusia a anunţat blocarea accesului pe teritoriul său la 81 de mass-media europene, ca "represalii" faţă de decizia UE din luna mai de a interzice accesul la trei mass-media de stat ruse. Pe listă se regăsesc, printre altele, şi posturile Pro TV International (stirileprotv.ro, protv.ro), Digi24 (digi24.ro) şi B1TV (b1tv.ro). Detalii AICI
  • Efectele plecării băncilor europene - Băncile europene care părăsesc Rusia vor produce pagube atât companiilor occidentale, cât şi celor ruseşti, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Nu uitaţi că multe afaceri occidentale lucrează în economia Rusiei, ele continuă să lucreze aici. Ele au investiţii masive, de miliarde, şi nu au părăsit această piaţă, sunt în continuare prezente. Deci ele utilizează servicii bancare. Dacă acestea se opresc, firmele vor fi tot atât de afectate ca şi companiile noastre", a spus Peskov. Majoritatea băncilor ruseşti sunt afectate de sancţiunile occidentale impuse după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, însă bănci străine, inclusiv grupul austriac Raiffeisen Bank International şi cel italian UniCredit, au devenit poduri financiare cheie cu Occidentul, majorându-şi profiturile în tot acest timp. Autoritatea de supervizare a BCE a cerut tuturor băncilor cu expunere semnificativă la Rusia să-şi accelereze eforturile de eliminare a riscurilor, stabilind o foaie de parcurs clară pentru reducerea activităţii şi ieşirea de pe piaţa rusă.
ADVERTISING

Ajutor pentru Ucraina

  • A venit muniția trimisă de Cehia - Primul lot de muniție din cadrul inițiativei cehe a ajuns în Ucraina, a anunțat premierul ceh Petr Fiala pe X. "Facem ce este nevoie", a mai scris acesta. În februarie, președintele ceh Petr Pavel a spus că a găsit 800.000 de obuze în țări din afara UE și NATO, inclusiv muniție de calibru 122 și 155 mm, care ar putea fi furnizată Ucrainei. Inițiativa cehă ar putea asigura forțelor armate ucrainene între 50.000 și 100.000 de obuze pe lună.
  • Danemarca nu va mai instrui piloți ucraineni - Danemarca va opri la sfârșitul acestui an programul de instruire a piloților ucraineni de F-16, întrucât va trece la avioane F-35, a anunțat ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen, potrivit Kyiv Independent. Primul avion F-16 oferit de Danemarca este programat să ajungă în Ucraina în această vară. Copenhaga va trimite 19 astfel de aeronave de luptă, precum și echipamente pentru operarea acestora. Kievul va mai primi avioane F-16 din Olanda, Belgia și Norvegia. Danemarca va primi 27 de avioane F-35 noi din Statele Unite, după ce primul a fost recepționat în septembrie 2023.

Veşti bune de la UE

  • Ucraina începe negocierile de aderare la UE - Uniunea Europeană a lansat în mod oficial, marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev. Detalii AICI.
  • Acord de securitate cu UE - Consiliul Uniunii Europene a aprobat proiectul de acord de securitate între UE şi Ucraina, care urmează să fie semnat săptămâna aceasta în timpul unei vizite pe care preşedintele Zelenski o va efectua la Bruxelles. Ambasadorii statelor UE au ajuns luni la un acord politic asupra angajamentelor de securitate care vor oferi Ucrainei mai multă siguranţă şi predictibilitate din partea UE pe termen lung, în contextul războiului cu Rusia.
ADVERTISING

Justiţia de război

  • Erdogan se va întâlni cu Putin - Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se va întâlni, probabil, cu Vladimir Putin la summit-ul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, care se va desfășura în intervalul 3-4 iulie la Astana, în Kazahstan, a afirmat ministrul turc de Externe Hakan Fidan. Ultima întrevedere a celor doi lideri a avut loc în septembrie 2023, în Rusia, la Soci. Erdogan era pregătit să-l primească pe Putin în Turcia în februarie, însă vizita a fost anulată. Președintele Turciei l-a primit în martie pe Volodimir Zelenski la Istanbul.
  • Mandate de arestare pentru Șoigu și Gherasimov - Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis, marţi, mandate de arestare împotriva fostului ministru rus al Apărării, Serghei Şoigu, şi împotriva şefului Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, pentru presupuse crime comise de armata rusă împotriva civililor în timpul invaziei în Ucraina. Detalii AICI
  • CEDO declară Rusia vinovată - Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi că Rusia a comis încălcări ale drepturilor în Peninsula ucraineană Crimeea, pe care Moscova a ocupat-o şi anexat-o în 2014, încălcând dreptul internaţional. Rusia a încălcat dreptul la viaţă, interzicerea tratamentelor inumane sau degradante şi libertatea de exprimare şi de întrunire, a enumerat Curtea, printre alte abuzuri.

Trump va impune pacea

  • Planul lui Trump - Dacă va reveni la Casa Albă, Donald Trump ar putea opri sprijinul acordat Ucrainei în cazul în care Kievul nu va purta negocieri cu Rusia, potrivit planului întocmit de doi consilieri ai fostului președinte american, relatează Reuters. În același timp, Kremlinul va fi avertizat că orice refuz de a negocia cu Kievul va duce la un sprijin american mai mare pentru Ucraina. Conform surselor citate, Trump nu ar fi de acord cu toate prevederile planului, iar purtătorul său de cuvânt a spus că doar declarațiile pe care le fac el sau membrii autorizați ai echipei sale de campanie pot fi considerate oficiale.
  • Kievul vrea o pace corectă - Ucraina susține că orice plan de încheiere a războiului cu Rusia ar trebui să se bazeze pe dreptul internațional, iar pacea ar trebui să fie corectă, a declarat marți consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak. Oficialul de la Kiev a mai spus războiul nu se poate încheia fără ca Rusia să fie trasă la răspundere. Podoliak a reiterat, de asemenea, poziția Ucrainei, respingând condițiile de încetare a focului anunțate de Putin drept absurde. Vladimir Putin a declarat că Rusia va pune capăt războiului din Ucraina numai dacă Kievul va fi de acord să cedeze patru regiuni revendicate de Moscova.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇