În ziua 663 aflăm că trupele ucrainene se confruntă cu o lipsă de obuze de artilerie şi şi-au redus unele operaţiuni militare în lipsa asistenţei străine.
O spune generalul Oleksandr Tarnavski, care a condus unele dintre contraofensivele Kievului, iar acum apără oraşul Avdiivka.
Ajutoarele străine nu sosesc în volume suficiente, iar stocurile de artilerie reprezintă o problemă. Trupele sunt obosite, dar cu toate acestea, speră în victorie, susţine comandantul.
Iar ruşii nu se opresc. Autoritățile din Herson au anunțat că regiunea a fost vizată în ultimele 24 de ore de 374 de lovituri trase cu diferite tipuri de arme. Bombardamentele s-au soldat cu moartea unei persoane.
Pe de altă parte, o rețea de spionaj care ajuta la corectarea traiectoriei rachetelor rusești în Zaporojie a fost destructurată de serviciile de informații ucrainene. Patru localnici au acționat ca informatori pentru ruși, iar rachetele care au lovit o clădire au ucis cinci persoane și au rănit grav alte cinci.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a anunțat deschiderea unei anchete după descoperirea unui dispozitiv de înregistrare într-o cameră în care urma să fie amenajat noul birou al generalului Valeri Zalujnîi.
Legiunea pentru libertatea Rusiei, grupare paramilitară din Ucraina formată din luptători ruși care se opun regimului lui Putin, a revendicat atacarea unei baze militare, în apropiere de Belgorod. Operațiunea a avut loc duminică, lângă satul Terebreno din Rusia.
După conferinţa-maraton a lui Vladimir Putin, şi preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat, pentru marţi, propria conferinţă de presă, lucru foarte rar de la începutul războiului.
În acest timp, Moscova caută să-și întărească relația de cooperare cu China. Premierul rus, Mihail Mișustin, va avea întrevederi, marți și miercuri, la Beijing, cu președintele Chinei Xi Jinping, dar şi cu omologul său chinez, Li Qiang.
Iar un deputat al partidului Rusia Unită i-a îndemnat pe cetățenii ruși să facă copii când li se cere acest lucru. El a povestit că le-a cerut militarilor să ducă la îndeplinire "misiunea" transmisă de președintele Vladimir Putin și că peste nouă luni vor trebui să raporteze rezultatele.
Situația pe front
- Probleme mari pentru linia de front - Trupele ucrainene de pe linia de front se confruntă cu o lipsă de obuze de artilerie şi şi-au redus unele operaţiuni militare în lipsa asistenţei străine, a declarat generalul Oleksandr Tarnavski, care a condus unele dintre contraofensivele Kievului, iar acum apără Avdiivka. El spune că ajutoarele străine nu sosesc în volume suficiente, iar stocurile de artilerie reprezintă o problemă. Trupele sunt obosite, dar cu toate acestea, speră în victorie, susţine comandantul. Ucraina are din ce în ce mai mult nevoie de mijloace pentru a se apăra împotriva loviturilor tot mai dese ale dronelor de atac ruseşti, dar Kievul mizează pe F-16. "Odată cu prezenţa F-16, va fi total (diferit). În opinia mea, ca ofiţer de infanterie, F-16 este ca un Mercedes în comparaţie cu un Zaporojeţ (o veche maşină sovietică)", a spus generalul.
- Bombardamente neîntrerupte în Herson - În ultimele 24 de ore regiunea Herson a fost vizată de 374 de lovituri cu diferite tipuri de arme care au provocat moartea unei persoane și distrugerea mai multor elemente de infrastructură și clădiri de locuit, a anunțat pe X fostul procuror general al Ucrainei, Giunduz Mamedov.
- Rețea de spionaj anihilată - O rețea rusă de spionaj a fost neutralizată după ce a contribuit la corectarea traiectoriei rachetelor pentru a lovi o clădire înaltă din Ucraina. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a anunțat că grupul "ajusta loviturile aeriene ale ocupanților asupra infrastructurii militare și civile din Zaporojie". Cinci persoane au murit și alte cinci au fost grav rănite în urma atacului. Potrivit sursei citate, un agent rus care acționa sub indicativul "Palestinianul" a creat un canal anonim de chat pe o populară rețea de mesagerie și își formase propriul grup de informatori care includea patru localnici și pe rudele acestora. O anchetă este în curs, iar toți cei din rețeaua rusă de spionaj vor fi deferiți justiției, a anunțat SSU.
- Pierderile Rusiei - Armata rusă a trecut de 347.000 de militari uciși pe front, arată ultimul bilanț difuzat luni de armata ucraineană.
- Rușii trec la intimidare - Forțele ruse de ocupație din regiune Herson și-au intensificat eforturile de "contra-sabotaj" pentru a-i intimida pe localnicii care transmit informații armatei ucrainene, a anunțat Centrul de Rezistență Națională al Ucrainei.
Alte informații relevante
- "Generalul de fier", pus sub ascultare - Un dispozitiv de înregistrare a fost descoperit într-o cameră în care urma să fie amenajat noul birou al generalului Valeri Zalujnîi și care a fost mai întâi verificată, conform procedurilor. Echipamente similare au fost depistate și în birourile colegilor lui Zalujnîi, au spus surse citate de Ukrainska Pravda. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a transmis ulterior că aparatura tehnică nu era în funcțiune, precizând că a fost deschisă o anchetă. Această descoperire indică o posibilă operațiune de spionaj a rușilor, însă dă naștere și unor noi speculații despre tensiunile dintre „generalul de fier” și președintele Volodimir Zelenski. Detalii AICI.
- Zelenski cere activele rusești - Deși liderii UE nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nou pachet de asistenţă pentru Ucraina, Kievul nu renunţă la obţinerea de ajutor financiar suplimentar. "Activele statului terorist (Rusia) şi ale aliaţilor săi ar trebui să fie utilizate pentru a sprijini Ucraina în vederea protejării vieţii şi a oamenilor de teroarea rusă", a spus Volodimir Zelenski, în mesajul său cotidian adresat ucrainenilor. Potrivit Comisiei Europene, în UE sunt îngheţate active ruseşti estimate la 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte dintre ele fiind gestionate de compania de clearing belgiană Euroclear. Clearingul este un sistem de decontare între state prin intermediul băncilor, prin compensarea reciprocă a creanţelor şi a datoriilor, în scopul echilibrării schimburilor comerciale. La începutul acestei luni, Comisia Europeană a aprobat o propunere legislativă cu privire la procedurile de utilizare a activelor ruseşti blocate în conformitate cu sancţiunile impuse Moscovei de către Uniunea Europeană.
- Riga vrea să expulzeze ruși - Letonia, țară care are granițe cu Belarus și Rusia, analizează expulzarea a peste 1.000 de ruși care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru prelungirea vizei de ședere temporară, a anunțat publicația letonă Delfi, citată de The Guardian.
- Premierul rus va fi primit de Xi Jinping - Prim-ministrul Rusiei, Mihail Mișustin, se va întâlni cu președintele Chinei, Xi Jinping, în această săptămână, a anunțat guvernul rus. Cei doi lideri vor avea întrevederi în China marți și miercuri, iar Mișustin se va întâlni și cu omologul său chinez, Li Qiang. Vladimir Putin a declarat în noiembrie că relația militară dintre Moscova și Beijing se întărește și se concentrează pe domenii de înaltă tehnologie care ar asigura securitatea strategică.
- Zelenski anunță o conferință de presă - Președintele Ucrainei a convocat pentru marţi o conferinţă de presă de final de an. Invitaţia la eveniment vine după ce Vladimir Putin a susţinut o conferinţă de presă de sfârşit de an pe 14 decembrie. De la începutul războiului, pentru a transmite discursuri şi informaţii, Zelenski a recurs aproape întotdeauna la înregistrări video, la mesaje pe reţelele de socializare sau la declaraţii comune cu liderii străini aflaţi în vizită în Ucraina. Ultima conferinţă de presă majoră a preşedintelui ucrainean cu mass-media a avut loc la 24 februarie în acest an, cu ocazia marcării primului an de la declanşarea invaziei ruse asupra ţării sale.
- 4.800 de soldați germani vor fi pregătiți să intre în luptă, dacă situația o va cere, în Lituania, la granița cu Rusia, din 2027. Este prima desfășurare permanentă a trupelor germane în străinătate după Al Doilea Război Mondial.
Ce se întâmplă în Rusia
- Forțe paramilitare au atacat în Rusia - Legiunea pentru libertatea Rusiei, grupare paramilitară din Ucraina formată din luptători ruși care se opun regimului lui Putin, a revendicat atacarea unei baze militare din Rusia, apărată de un pluton al armatei ruse, în apropiere de Belgorod. Operațiunea a avut loc duminică, lângă satul Terebreno. Legiunea nu a comunicat dacă a distrus infrastructura din zonă sau dacă a ucis soldați ruși, dar a anunțat că a plasat mine în urma sa. Duminică, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Glakov, a transmis că Terebreno e sub asediul forțelor armate ale Ucrainei și că se dădeau lupte. Niciun civil nu a fost rănit, însă trei case și câteva linii de tensiune electrică au fost avariate, a precizat el.
- Rușii au ordin să facă copii și trebuie să treacă la executare - Andrei Guruliov, deputat al partidului Rusia Unită, i-a îndemnat pe ruși să facă copii când li se cere acest lucru. El a povestit cum le-a cerut militarilor să ducă la îndeplinire "misiunea" transmisă de Vladimir Putin. "Ce a spus președintele? Valorile tradiționale - patria, familiile cu mulți copii… Asta e, îndepliniți sarcina, în nouă luni veți raporta rezultatele", a spus el într-o emisiune TV. Anterior, Guruliov a cerut distrugerea rușilor care nu-l susțin pe Putin, a scris pe X Anton Gherașcenko, consilier al ministrului de Interne din Ucraina.
- Moscova închide "robinetul" la petrol - Rusia va scădea exporturile de petrol în decembrie, posibil cu 50.000 de barili pe zi sau mai mult, mai devreme decât a promis, în timp ce cei mai mari exportatori ai lumii încearcă să susţină preţurile globale ale ţiţeiului. Arabia Saudită şi Rusia, cei mai mari doi exportatori de petrol din lume, au cerut în decembrie ca toţi membrii OPEC+ să se alăture unui acord privind reducerile de producţie, după o întâlnire agitată a clubului producătorilor. Rusia s-a angajat la o reducere de 300.000 bpd comparativ cu exporturile mai-iunie - şi să menţină acest nivel până la sfârşitul anului. În decembrie, Rusia a fost de acord să mărească aceste reduceri la 500.000 bpd în primul trimestru al anului 2024.