Ziua 643. Soția spionului șef al Ucrainei a fost otrăvită, iar tranșeele rușilor, distruse de furtună. Putin acuză Occidentul că vrea să jefuiască Rusia

Ziua 643. Soția spionului șef al Ucrainei a fost otrăvită, iar tranșeele rușilor, distruse de furtună. Putin acuză Occidentul că vrea să jefuiască Rusia

În ziua 643 de război, Ucraina încă se luptă cu efectele furtunii care a măturat ţara. 10 persoane au murit şi peste 400 de localităţi din 11 regiuni se confruntă şi acum cu pene de curent.

Furtuna care a lovit violent coastele Crimeii a acoperit tranșeele și a deteriorat fortificațiile pregătite de ruși pentru eventualitatea unui asalt amfibiu al ucrainenilor. ISW spune că și liniile feroviare se poate să fi fost serios afectate, ceea ce complică și mai mult aprovizionarea pentru frontul de sud.

Marți dimineața, aproape 100.000 de oameni n-aveau încă lumină în Crimeea, iar unii nici apă, a declarat guvernatorul instalat de Rusia, anunțând că mai multe regiuni se află încă în stare de urgență.

În ciuda furtunii, însă, Rusia a trimis nava de război Amiral Makarov în Marea Neagră. Forțele ucrainene spun că, în aceste condiţii, amenințarea atacurilor cu rachete rămâne ridicată.

La Kiev, a fost arestat pentru corupţie al doilea oficial de informaţii. Este vorba despre Viktor Zhora, fost șef adjunct al Serviciului de Comunicații Speciale de Stat, acuzat de o deturnare de fonduri de 1,7 milioane de dolari.

ADVERTISING

Pe de altă parte, Marianna Budanova, soția șefului spionajului militar al Ucrainei, Kirilo Budanov, a fost otrăvită cu metale grele şi se află în spital.

Iar în Rusia soțiile rușilor recrutați în timpul mobilizării de anul trecut au publicat un apel, în care critică Kremlinul pentru că și-a trădat propriul popor și pe Vladimir Putin pentru că a făcut promisiuni goale.

La nivel diplomatic, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a fost lăsat să survoleze spaţiul aerian bulgar pentru a participa la o reuniune OSCE, în Macedonia de Nord. În consecinţă, Ucraina va boicota întâlnirea OSCE.

Situaţia pe front

  • Oficial de informaţii, arestat pentru corupţie - Viktor Zhora, fost șef adjunct al Serviciului de Comunicații Speciale de Stat, a fost reținut în legătură cu o schemă de delapidare a fondurilor de stat, a informat Curtea Superioară Anticorupție. Alături de fostul șef al serviciului Yuri Şcihol și alți patru suspecți ar fi deturnat 62 de milioane de hrivne (1,7 milioane de dolari) din fonduri de stat alocate pentru achiziționarea de echipamente și software între 2020 și 2022. Zhora urmează să fie ținut în arest preventiv pentru două luni, cu cauțiune stabilită la 10 milioane de hrivne, adică 276.000 de dolari. Guvernul i-a demis pe ambii oficiali din posturile lor.
  • Victimele furtunii - Zece persoane au murit în furtunile de zăpadă din Ucraina, a declarat ministrul de Interne, Igor Klimenko. „Ca urmare a înrăutățirii condițiilor meteorologice, 10 persoane au murit în regiunile Odesa, Harkov, Nikolaiv și Kiev”, a scris Klimenko pe Telegram. „23 de persoane au fost rănite, inclusiv doi copii”, a adăugat el. 411 localităţi din 11 regiuni au rămas fără curent, iar peste 1.500 de maşini au trebuit să fie salvate din nămeţi.
  • Fără curent şi apă în Crimeea - Marți dimineața, aproape 100.000 de oameni încă nu aveau curent în peninsula ocupată Crimeea, iar unii nici apă, a declarat guvernatorul instalat de Rusia, anunțând că mai multe regiuni se află încă în stare de urgență.
  • Tranșee și fortificații distruse - Furtuna secolului, care a afectat coastele Crimeii, a acoperit tranșeele și a deteriorat fortificațiile pregătite de ruși pentru cazul în care ucrainenii plănuiesc un asalt amfibiu. ISW arată în actualizarea zilnică a situaţiei de pe front că este posibil ca și liniile feroviare să fi fost serios afectate, iar asta ar complica și mai mult situația aprovizionării pe frontul de sud. În plus, furtuna a ținut la sol elicopterele rușilor, dar și dronele de observație, iar asta înseamnă că Moscova şi-a pierdut superioritatea aeriană, cel puţin temporar. ISW mai observă că este posibil ca armata ucraineană să fi profitat de vizibilitatea scăzută pentru a-și consolida pozițiile din dreapta râului Nipru, în regiunea Herson.
  • Soţia şefului spionajului a fost otrăvită - Marianna Budanova, soția șefului spionajului militar al Ucrainei, Kirilo Budanov, a fost otrăvită, a declarat un reprezentant al agenției de informații militare (GRU). Presa ucraineană a raportat anterior că Budanova a fost internată în spital din cauza otrăvirii cu metale grele. ”Ea îşi încheie acum tratamentul, iar apoi va fi monitorizată de medici. Aceste substanţe nu sunt folosite în niciun caz în viaţa de zi cu zi sau în afaceri militare. Prezenţa lor poate indica o încercare deliberată de a otrăvi o anumită persoană”, declară o sursă militară.
  • Arme din Primul Război Mondial - Forțele ucrainene își dovedesc încă o dată ingeniozitatea. O înregistrare video arată cum este folosită pe front o mitralieră din Primul Război Mondial. Detalii AICI
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Încă o navă de război în Marea Neagră - Rusia a trimis nava de război Amiral Makarov în serviciu activ pe Marea Neagră, în ciuda furtunii puternice. Armata ucraineană consideră că amenințarea cu atacuri cu rachete rămâne ridicată. Amiralul Makarov este o fregată care în mod normal e staționată cu Flota Mării Negre la Sevastopolul ocupat. Este capabilă să transporte până la opt rachete de croazieră Kalibr și să atace ținte de pe uscat. În 2022, nava a vizat rafinăriile de petrol și depozitele de combustibil ucrainene de la periferia Odesei.
  • Protestul nevestelor - Soțiile rușilor recrutați în timpul mobilizării dictate anul trecut de Vladimir Putin au publicat un apel, în care critică Kremlinul pentru că și-a trădat propriul popor și a făcut promisiuni goale. Apelul a fost publicat pe canalul Telegram The Way Home. "Acesta este un apel către toată lumea sau mai degrabă o cerere de ajutor. Tragedia noastră se desfășoară chiar în fața ochilor voştri, pe care nu o putem suporta singure!", se arată în mesajul rudelor soldaţilor. Apelul adaugă că publicul rus a fost „trădat și exterminat”. "Ne amintim cum președintele a promis că rezerviștii nu vor fi chemați, că sarcinile în [Ucraina] erau îndeplinite doar de voluntari profesioniști. Și apoi cei dragi au fost duși în Ucraina. Promisiunile s-au dovedit a fi goale. Mulţi nu se vor mai întoarce niciodată. Mobilizarea s-a dovedit a fi o greșeală teribilă", a adăugat grupul.
  • Jurnalistul american, menţinut în detenţie - Un tribunal din Moscova a prelungit marţi cu două luni, până la 30 ianuarie, arestul preventiv al jurnalistului american Evan Gershkovich, care a fost reţinut în Rusia la sfârşitul lunii martie pentru "spionaj", acuzaţie pe care el o neagă.
  • Data alegerilor - Camera superioară a parlamentului rus va anunța oficial data alegerilor prezidențiale din martie pe 13 decembrie, a declarat liderul Partidului Comunist, Ghenadi Ziuganov. Potrivit legii ruse, camera superioară a parlamentului trebuie să anunțe data exactă cu cel puțin 100 de zile înainte de vot. Ziua alegerilor este, în general, considerată a fi 17 martie.
  • Putin acuză Occidentul că vrea să jefuiască Rusia - Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia, într-un mesaj prin videoconferinţă adresat participanţilor la cel de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, care se desfăşoară la Moscova. "Ce vor de fapt occidentalii? Ce vor ei de fapt este să dezmembreze şi să jefuiască Rusia. Dacă nu reuşesc prin forţă, atunci seamănă haosul", a spus liderul de la Kremlin.
ADVERTISING

Boicot la OSCE

  • Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a fost autorizat să survoleze spaţiul aerian bulgar pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Skopje, în Macedonia de Nord, a anunţat luni seară Ministerul de Externe de la Sofia. Detalii AICI
  • În consecinţă, Ucraina va boicota întâlnirea OSCE. Ministrul de Externe, Dmitro Kuleba „va boicota reuniunea ministerială a OSCE din cauza deciziei de a i se permite lui Lavrov să participe”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev, Oleg Nikolenko. Kievul a cerut ca Moscova să fie exclusă din organizație, deoarece „a declanșat cea mai mare agresiune armată din Europa de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial”. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a salva OSCE de Rusia”, a spus Nikolenko.
  • Estonia, Letonia și Lituania au anunţat şi ele că diplomații lor de top nu vor participa la întâlnire, în semn de protest față de invitarea lui Lavrov.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇