Ziua 371 aduce noi informații din cel mai fierbinte punct al războiului din Ucraina – Bahmut. Forțele ruse au adus aici cei mai experimentați și antrenați luptători și Kievul pare să ia în considerare o retragere strategică. Autoritățile au făcut un apel la cei aproximativ 4.500 de civili care încă mai sunt în oraș să plece.
În Rusia, regimul lui Putin întărește și mai tare cenzura. Duma de Stat vrea să crească la 15 ani de închisoare pedeapsa pentru cei care „discreditează forțele armate ruse” și să-i includă aici și pe mercenari. În mai multe regiuni au loc acțiuni în forță ale poliției față de cei care cer oprirea războiului. În cazul protestatarilor minori, părinții sunt arestați sau sunt puși sub acuzare pentru „neîndeplinirea datoriilor părintești”, existând și cazuri în care copiii ajung la orfelinat.
Totodată, e amplificată propaganda pe subiectul „operațiunilor sub steag fals cu riscuri biochimice și nucleare”, puse la cale de Kiev, „SUA și complicii săi”, și împletită cu acuzațiile Moscovei că Ucraina s-ar pregăti să invadeze Transnistria.
Sancțiunile încep să își arate efectele, veniturile Rusiei din exportul de petrol și gaz scăzând în ianuarie cu 40%. Iar americanii consideră că Putin doar blufează când face amenințări nucleare, dovadă că doar a suspendat participarea Rusiei la Tratatul START și nu a retras de tot țara.
Situația pe front
- Atacuri cu morți în Donețk - Trei persoane au fost ucise în timpul atacurilor lansate de ruși miercuri în regiunea Donețk. O persoană a murit în satul Velyka Novosilka din estul Donețkului, în timp ce alte două au fost ucise când rachetele rusești au lovit orașul Lastocikine, din centrul regiunii, unde aproximativ 15 case au fost avariate. Un cartier rezidențial a fost vizat de focuri de armă în Mariinski, în timp ce clădirea administrativă a fost avariată în Tonenko.
- Alertă în Kiev - Alarmele antiaeriene au sunat în regiunea Kiev la prânz, după ce a fost semnalată prezența unui obiect zburător neidentificat, cel mai probabil o dronă.
- Civili răniți - Rușii au bombardat orașul Ciuguev, din regiunea Harkov, lovind și o clădire rezidențială. Un bărbat de 52 de ani și un băiat de 13 ani au fost răniți.
- Mii de civili în pericol la Bahmut - Aproximativ 4.500 de civili au rămas în Bahmut, inclusiv 48 de copii care nu pot fi evacuați pentru că locuiesc în locuri care nu mai sunt accesibile: „Există mâncare, apă și medicamente în oraș. Oamenii au fost aprovizionați cu totul în avans. Cu toate acestea, toată lumea trebuie să plece. Situația este extrem de periculoasă pentru civili".
- Zeci de atacuri cu drone și rachete - Armata ucraineană a respins peste 85 de atacuri rusești în cinci zone de pe linia frontului în decurs de 24 de ore, concentrate asupra zonelor Bahmut, Avdiivsk și Șakhtarsk din estul regiunii Donețk, precum și asupra zonelor nord-estice Kupiansk și Limanska, a anunțat Ministerul Apărării din Ucraina. Este precizat că mai mulți civili au fost răniți, dar nu e specificat un număr.
- Drone doborâte deasupra Crimeii - Ministerul rus al Apărării susține că forţele sale au respins miercuri un „atac masiv cu drone ucrainene” asupra Crimeii. Şase drone ar fi fost doborâte de sistemele de apărare aeriană, iar alte patru ar fi fost dezactivate prin război electronic.
- Explicații pentru atacurile cu drone din Rusia - Consilierul prezidențial Mikhail Podoliak a comentat atacurile cu drone care au avut loc în mai multe regiuni din Rusia: „Ucraina nu lovește teritoriul Rusiei, Ucraina se apără în război și vrea să își elibereze toate teritoriile ocupate. Este o axiomă. În Rusia situația se înrăutățește, panica e în creștere și au loc tot mai multe atacuri interne cu obiecte zburătoare neidentificate asupra infrastructurii”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a transmis că respinge această posibilitate și doar Kievul e în spatele atacurilor.
- Zelenski anunță contraofensive - Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă, în contextul vizitei în Ucraina a procurorului Curţii Penale Internaţionale Karim Khan, că „sistemul de genocid al ruşilor va fi demontat, de la trepăduşi la artizani”, iar cei responsabili vor fi aduşi în faţa justiţiei. Totodată, el arată că, pe front, situaţia cea mai dificilă este la Bahmut. „Ne pregătim pentru reîntoarcerea luptătorilor noştri la acţiuni pentru eliberarea pământului nostru. Ne gândim doar la acest scop al nostru şi în fiecare zi ne apropiem de atingerea lui. Ucraina va fi liberă. Toată Ucraina”.
- Bahmutul, cedat strategic? - Consilierul lui Zelenski pe probleme economice, Alexander Rodnianski, a spus, într-un interviu pentru CNN, că există posibilitatea cedării Bahmutului: „Rușii încearcă să încercuiască orașul și au adus cei mai experimentați și bine antrenați dintre mercenarii Wagner. Forțele noastre vor analiza toate opțiunile. Pentru moment își apără pozițiile, dar dacă va fi nevoie se vor retrage strategic, pentru că nu ne vom sacrifica oamenii”.
- Bluful nuclear - "Rusia nu deţine resursele necesare pentru lansarea unei curse nelimitate" a înarmării nucleare, apreciază Colin Kahl, subsecretar american pentru Politica Apărării, în contextul deciziei Moscovei de suspendare a Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic: „În mod clar, Rusia nu este în postura unei curse nelimitate a înarmării nucleare. Nu au bani, mai ales ţinând cont de presiunile asupra armatei lor generate de război, de sancţiuni, de controlul exporturilor. Rusia era deja în situaţia nerespectării regimului de inspecţii, invocând ca pretexte pandemia şi alte lucruri. De asemenea, este interesant că Putin a decis suspendarea, nu retragerea din tratat. Cred că acest lucru arată, de fapt, că nu există o exercitare a presiunilor asupra noastră”.
Ce se întâmplă în Rusia
- Putin s-a întors în buncăr - Vladimir Putin a dat miercuri startul traficului pe noua linie Marele Inel (BKL) a metroului din Moscova, dar a făcut-o prin intermediul unei legături video. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a participat, în schimb, personal la ceremonia de la staţia Sokolnik.
- Cenzura crește - Parlamentul de la Moscova discută, miercuri, noi amendamente legislative care întăresc şi mai mult legile de cenzură ale ţării, prevăzând până la 15 ani de închisoare pentru discreditarea forţelor armate şi a organizaţiilor militare voluntare, cum ar fi Grupul Wagner. Pedeapsa prevede amenzi de până la cinci milioane de ruble (aproximativ 66.580 de dolari), muncă corecţională sau forţată de până la cinci ani, precum şi închisoare de până la 15 ani: „Această iniţiativă îi va proteja pe toţi cei care astăzi îşi riscă viaţa pentru a asigura securitatea ţării şi a cetăţenilor noştri".
- Copii anti-război la orfelinat - În regiunea Tula, poliția l-a arestat pe tatăl unei adolescente care, la ora de desen, a făcut o pictură anti-război (Detalii AICI). Într-un alt caz, în Barnaul, poliția i-a deschis un dosar pentru „neîndeplinirea datoriilor părintești” unui tată a cărui fiică de 15 ani a participat la un protest anti-război.
- Scenariile propagandei ruse - Autorităţile ruse par să îşi intensifice propaganda în care promovează narative legate de aşa-numitele operaţiuni sub steag fals, reproşate adversarilor, pentru a distrage atenţia de eșecul de pe front, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Ministerul rus al Apărării a acuzat marţi „SUA şi complicii săi" că plănuiesc o operaţiune de provocare în Ucraina folosind substanţe chimice toxice. De asemenea, Comitetul de anchetă al Rusiei, organism ce se ocupă de anchete importante la nivel naţional, a anunțat că investighează „informații care circulă pe rețelele de socializare și în mai multe publicații ucrainene” potrivit cărora Ucraina ar fi importat materiale radioactive.
Alte informații relevante
- Blinken și Lavrov la G20 - Secretarul de Stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri în India pentru o reuniune a G20, la care va participa şi omologul său rus, Serghei Lavrov. Întâlnirea de două zile de la New Delhi dintre miniştrii de Externe ai G20 vine după cea a miniştrilor de Finanţe, care nu au reuşit, sâmbătă, să cadă de acord asupra unei declaraţii comune din cauza divergenţelor legate de conflictul din Ucraina. China şi Rusia sunt singurele ţări din G20 care nu au validat paragrafele documentului referitoare la „războiul din Ucraina".
- Blinken a declarat însă miercuri că nu intenţionează să aibă întrevederi cu miniştrii de Externe din Rusia sau China: „Nu există planuri pentru întâlniri cu miniştrii de Externe din China sau Rusia la G20, deşi suspectez că vom fi împreună în sesiuni de lucru”.
- Sateliți chinezești în slujba Wagner - SUA au acuzat compania chineză Spacety Co că a ajutat Grupul Wagner cu imagini din satelit care dezvăluiau pozițiile soldaților ucraineni.
- Sancțiunile dau roade - În ianuarie, veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaz au scăzut cu 40%, potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie. Detalii AICI
- China și Belarus fac echipă - Preşedintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit la Beijing cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko. Xi Jinping a declarat că vrea intensificarea relaţiilor celor două țări și într-un comunicat comun, cei doi au cerut instaurarea "cât mai curând" a păcii în Ucraina. Kremlinul a anunţat miercuri seară, potrivit CNN, că preşedintele Vladimir Putin se pregăteşte de o întâlnire cu Xi Jinping la Moscova.