Ziua 364. Putin continuă delirul, în timp ce rușii bombardează grădinițe în Ucraina: Împreună nu avem egal! (Video)

Ziua 364. Putin continuă delirul, în timp ce rușii bombardează grădinițe în Ucraina: Împreună nu avem egal! (Video)

Ziua 364 de război a început cu suspendarea oficială a participării Rusiei la Tratatul de dezarmare nucleară New Start, Duma de Stat votând în unanimitate decizia anunțată marți de Putin.

Între timp, la Varșovia liderii ţărilor NATO din Europa Centrală şi de Est s-au reunit împreună cu Joe Biden și Jens Stoltenberg, într-o şedinţă extraordinară a Formatului București 9 (B9). Primul care a ajuns la Palatul Prezidențial din capitala poloneză a fost Klaus Iohannis, care ulterior a stat la masă alături de Joe Biden. Preşedintele american a promis că va apăra fiecare centimetru de NATO.

În paralel, la Moscova, a urcat pe scena stadionului Lujniki Vladimir Putin, la concertul patriotic organizat de Kremlin.

Presa rusă independentă scrie că majoritatea oamenilor veniţi au fost plătiți și, de altfel, sunt imagini în care se vede cum semnează diverse liste. În ciuda aplauzelor și uralelor pentru Putin, ce păreau regizate, atmosfera era destul de tensionată, având în vedere că oamenii au fost aduși cu autocarele cu ore înainte și ținuți în ger, la -12 grade, pentru a fi prezenți la discursul de aproximativ 5 minute al președintelui rus.

Între timp, alarmele antiaeriene au răsunat la Kiev, dar și în mai multe orașe din Rusia. Nu este clar ce obiective au fost lovite în capitala ucraineană, dar de la Moscova Ministerul pentru Situații de Urgență a anunțat că a fost vorba de un atac virtual al hackerilor, și nu de unul cu bombe și rachete.

Pe front, Bahmutul rămâne principalul punct fierbinte, rușii bombardând puternic aproape 20 de localități din jurul său, pentru a forța intrarea în oraș.

Situația pe front

  • Alarme la Kiev - Sirenele de raid aerian au pornit miercuri dimineață în Kiev. Nu se știe încă dacă au fost obiective lovite, însă ucrainenii se așteaptă la atacuri violente în următoarea perioadă, deoarece vineri se împlinește un an de la izbucnirea războiului.
  • Rușii lovesc ținte civile: O grădiniță și un stadion de fotbal din estul Ucrainei au fost lovite în timpul bombardamentelor rusești de miercuri. Terenul și clădirile complexului sportiv, o grădiniță și o clădire cu cinci etaje au fost avariate în Kupiansk și cel puțin un om a fost rănit în timpul atacului. Incendii au izbucnit în mai multe case din Vovchansk și din satul Vilcea. De asemenea, în satul Dvoricina, o rachetă a lovit o clădire rezidențială.
  • Asediu în jurul Bahmutului - Bahmut, orașul-cheie de pe linia frontului, și 18 localități din împrejurimi au fost bombardate intens de ruși, au anunțat ucrainenii.
  • Hackerii produc panică în Rusia - Posturi de radio comerciale din mai multe regiuni ale Rusiei au transmis miercuri informaţii despre o presupusă alertă aeriană şi despre ameninţarea cu un atac cu rachete, în urma unui atac al hackerilor asupra serverelor.
  • Putin a vrut să-l sperie pe Biden cu Satan - Rusia a efectuat luni, în timp ce preşedintele Joe Biden se afla în Ucraina, un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pare să fi eşuat. Detalii AICI.
  • Spania trimite Leoparzi - Spania are în vedere să ofere Ucrainei şase tancuri germane Leopard 2A4, după ce acestea vor fi reparate. Oficialii de la Kiev estimau că Ucraina va primi iniţial 120-140 de tancuri din partea "coaliţiei tancurilor", dar numărul vehiculelor promise concret de aliaţi până în prezent e mai redus. Până la anunţul Spaniei, doar 48 de tancuri germane Leopard 2 au fost confirmate pentru a fi transferate Ucrainei.
ADVERTISING

Reuniune extraordinară la Varșovia

  • Biden, la summit-ul B9 - Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit miercuri la Varşovia cu grupul celor nouă lideri ai ţărilor NATO din Europa Centrală şi de Est - aşa-numitul format Bucureşti 9 (B9) - în prezenţa secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, pentru a-i asigura de sprijinul „de neclintit" al Washingtonului împotriva Moscovei. Participă și Klaus Iohannis.
  • Iohannis, primul la Palat - În timp ce șefii de stat începuseră să ajungă la Palatul Prezidențial din capitala poloneză, Putin a urcat pe scena concertului patriotic de la Moscova. La Varșovia, primul care a sosit a fost Klaus Iohannis.
Sosirea Preşedintelui României la Palatul Prezidențial din Varșovia, Republica Polonă
  • Biden promite să apere fiecare centimetru de NATO - Preşedintele Joe Biden a stat la masa B9 alături de Klaus Iohannis şi a promis că americanii vor apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO. În plus, a avut un mesaj pentru Vladimir Putin. Detalii AICI
  • Mesajul lui Iohannis - ”Trebuie să ajutăm Ucraina cât e necesar pentru a câștiga războiul. Asta va face România. Nu suntem singuri în efortul nostru. Prezența președintelui Joe Biden ne confirmă importanța B9. Sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei. Trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta. NATO dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi. B9 este mai puternic ca oricând”, a transmis Klaus Iohannis. Detalii AICI
  • Polonia vrea să dea avioane Ucrainei - Polonia va livra 14 tancuri Leopard 2 Ucrainei în „următoarele două sau trei săptămâni", odată ce antrenamentul trupelor ucrainene va fi finalizat, și speră ca în curând să poată anunța și livrarea de avioane: „Exact aşa cum a fost cu tancurile, sperăm că această coaliţie va fi suficient de mare pentru a-i sprijini tot mai mult pe ucraineni. Avioanele sunt foarte utile în războiul ucrainean. Dar suntem membri ai NATO şi vrem să ajungem la un acord în toate aceste chestiuni, pentru a participa împreună, deoarece alianţa este mai puternică atunci când suntem împreună".
  • Lituania vrea mai mult de la Biden - Mesajul președintelui lituanian Gitanas Nauseda către Biden la summit-ul B9 este că dorește „o mai mare implicare a SUA în Europa, în flancul estic al NATO și, bineînțeles, mai mult ajutor pentru Ucraina", a declarat marți principalul său consilier în materie de politică externă pentru radioul lituanian: „Lituania și alte țări care gândesc la fel au mai multe solicitări, care se referă la apărarea aeriană, prezența avansată de apărare, sisteme de apărare aeriană și investiții mai mari în industria de apărare".
  • Suedia se teme de Rusia - Rusia reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii suedeze şi a devenit din ce în ce mai agresivă în acţiunile sale, a declarat miercuri serviciul de securitate din Suedia, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE şi care aşteaptă să intre în NATO: „Rusia este în prezent cea mai mare ameninţare (la adresa Suediei). Acţiunile regimului sunt imprevizibile şi este înclinat să îşi asume riscuri mari. Rusia consideră că Suedia face parte din Europa, din NATO şi din Occidentul colectiv, iar acest lucru sporeşte ameninţarea la adresa Suediei".
  • Moldova cere sancțiuni - Ministrul de Externe al Republicii Moldova Nicu Popescu crede că „oligarhi corupţi“ complotează „umăr la umăr“ cu Rusia pentru a destabiliza ţara: „UE trebuie să-i sancţioneze pe oligarhii corupţi care au fugit din Moldova, care au furat mulţi bani şi care complotează umăr la umăr cu Rusia să destabilizeze ţara, să aducă violenţa pe străzile Moldovei“.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Rusia a suspendat New Start - Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal) a aprobat miercuri un proiect de lege privind suspendarea participării Rusiei la tratatul de dezarmare nucleară New START (sau START III) încheiat cu SUA, la propunerea preşedintelui Vladimir Putin.
  • Putin pe stadion - Putin a urcat pe scena de pe stadion pentru un scurt discurs: „Chiar acum se duce o luptă pentru poporul nostru, la granițele noastre istorice. Cu toții avem patria și familiile noastre în inimi, suntem cu toții la fel. Toți oamenii noștri sunt apărători ai patriei. Când suntem împreună, nu avem egal. Trăiască unitatea poporului rus! Glorie apărătorilor patriei”, a spus Putin în aplauze și urale. Detalii AICI.
  • Concert patriotic - Pe stadionul Lujniki din Moscova are loc un mare concert patriotic, presa Kremlinului scriind că sunt prezenți în jur de 200.000 de oameni.
  • Rușii, aduși cu arcanul și ținuți în ger - Atmosfera de la Moscova este una tensionată. Oamenii au fost aduși cu autocare și cu trei ore înainte și îngheață pe stadion, în condițiile în care în capitala Rusiei sunt -12 grade. Imaginile apărute pe rețele arată cum participanții sunt puși să semneze diverse liste.
  • China, tovarășă cu Rusia - Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, i-a spus marţi „tovarăşului" Nikolai Patruşev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, că relaţia Beijingului cu Moscova este „solidă ca o stâncă" şi că va rezista oricărui test într-o situaţie internaţională în schimbare. Aceste declarații vin în contextul în care preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte să vină la Moscova în următoarele luni pentru a avea o întâlnire cu Vladimir Putin, pozând în mediator pentru pace.
  • Luptă pe grațiile lui Putin - Evgheni Prigojin, fondatorul grupului paramilitar Wagner şi un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, care luni s-a plâns că luptătorii săi nu mai primesc muniţie, fără a spune explicit cine a luat această decizie, a revenit marţi şi i-a acuzat direct pe ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful Statului Major, generalul Valeri Gherasimov, că vor să-i distrugă grupul şi că se fac vinovaţi de înaltă trădare. Pentru prima oară, Șoigu i-a și răspuns. Detalii AICI.
  • Putin se întâlnește cu Xi Jinping - Vladimir Putin a confirmat planul unei întâlniri cu omologul său din China, Xi Jinping, în cadrul intensificării relaţiilor bilaterale pe fondul tensiunilor cu Occidentul. "Aşteptăm o vizită în Rusia a preşedintelui Republicii Populare China, am convenit asupra acestui lucru", a declarat Vladimir Putin.
ADVERTISING

Efectele unui an de război

  • Copii traumatizați de ruși - Cel mai recent sondaj World Vision România arată că aproape 8 din 10 copii ucraineni (77%) au trecut prin momente de frică după izbucnirea războiului atunci când interacţionau cu străini. Dintre aceştia, unu din 10 s-a confruntat des sau foarte des cu stări de frică. Mai mult, 7 din 10 copii întâmpină probleme de insomnie. Peste 80% dintre părinţi spun despre copiii lor că se enervează mai uşor în urma traumelor provocate de război. Dintre aceştia, unu din 5 copii are momente de iritare des sau foarte des. Patru din 10 copii tind să se izoleze mai mult decât înainte de izbucnirea conflictului militar, dintre care aproape unu din zece (9.4%) se izolează des sau foarte des.
  • Marele beneficiar al războiului - Anul în care Rusia a lansat o invazie pe scară largă în Ucraina şi a devenit ţinta sancţiunilor occidentale s-a dovedit a fi unul ciudat pentru comerţul exterior al Kîrgîzstanului. Exporturile către Rusia s-au dublat, importurile din China vecină aproape că s-au triplat şi o întreagă gamă de produse pentru care Kîrgîzstanul nu era cunoscut ca exportator în trecut sunt vândute acum în străinătate.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇