Ziua 1657 Trump vorbește întâi cu Putin, apoi cu Zelenski. Emisarii au plecat, s-au reluat atacurile. Bloc din Rusia, lovit de dronă ucraineană (Video)

<span style="color:#990000;">Ziua 1657</span> Trump vorbește întâi cu Putin, apoi cu Zelenski. Emisarii au plecat, s-au reluat atacurile. Bloc din Rusia, lovit de dronă ucraineană (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

În ziua 1657 de război, presa ucraineană scrie că Donald Trump ar urma să discute astăzi la telefon cu Vladimir Putin și cu Volodimir Zelenski, după vizitele pe care emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff le-au făcut în weekend la Moscova și la Kiev.

Deocamdată, noua inițiativă diplomatică americană nu a produs un acord care să apropie sfârșitul războiului, iar Zelenski a declarat că se așteaptă ca războiul să continue și în această iarnă.

Emisarii americani au părăsit Kievul în timpul nopții, iar atacurile aeriene s-au reluat. Rușii au evitat însă capitala, vizând doar regiunile sudice Zaporojie și Odesa.

În schimb, o dronă ucraineană a lovit în plin un bloc din orașul Perm, iar un depozit de petrol din Soci a luat din nou foc, la trei zile după ce a fost ținta unor atacuri cu drone.

ADVERTISING

Negocierile de pace

  • Trump ar urma să vorbească cu Putin şi Zelenski – Preşedintele american ar urma să vorbească astăzi la telefon cu liderul de la Kremlin și cu președintele ucrainean, potrivit unui oficial american citat de Kyiv Independent. "Este de aşteptat ca Trump să discute cu Putin şi apoi cu Zelenski după ce emisarii săi îl vor informa cu privire la ultima rundă de negocieri", a declarat sursa.
  • Emisarii americani au făcut propuneri mai bune - Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff au prezentat Kievului noi propuneri, "mai eficiente", menite să pună capăt războiului cu Rusia, a declarat duminică pentru AFP un înalt oficial al președinției ucrainene. "Nu mai este ca înainte. De data aceasta este mai eficient", a declarat acest oficial pentru AFP, adăugând: "Sunt în continuare la discuții… Acum sunt în trei". Noua inițiativă diplomatică americană nu a produs, însă, un acord care să apropie sfârșitul războiului, după discuțiile purtate duminică la Kiev de emisarii lui Trump, iar Volodimir Zelenski a declarat că se așteaptă ca războiul să continue și în această iarnă.
  • Întrebare pentru Witkoff - Un jurnalist l-a întrebat pe Steve Witkoff, la Kiev, cum poate să mai creadă că Putin dorește pacea, având în vedere că Rusia a lovit aeroportul pe care acesta urma să aterizeze la Kiev. Întrebarea a rămas fără răspuns.
  • Oamenii lui Trump au plecat din Ucraina - Emisarii americani au părăsit Kievul în noaptea de duminică spre luni, după discuțiile cu președintele Volodimir Zelenski menite să pună capăt războiului cu Rusia, au anunțat căile ferate ucrainene, potrivit AFP. "Am pus în mișcare trenul special al lui Steve Witkoff și Jared Kushner. Le-am mulțumit pentru vizită și le-am transmis cele mai bune urări", a anunțat compania feroviară ucraineană, fără a preciza destinația acestora.

Ataurile Rusiei

  • Lovituri în Zaporojie și Odesa - Forțele ruse au atacat cu drone orașul Zaporojie în timpul nopții, iar un centru comercial a luat foc. Au izbucnit șase incendii care au cuprins o suprafață totală de 700 de metri pătrați, dar nimeni nu a fost rănit. În raionul Odesa, două mașini și vegetația uscată au luat foc, iar gardurile, fațadele și ferestrele a două clădiri rezidențiale au fost avariate. În raionul Izmail, la granița cu România, un bloc a fost avariat, iar două mașini și o anexă gospodărească au luat foc. Toate incendiile au fost stinse rapid, potrivit Serviciului de Urgențe, citat de Kyiv Post.
  • Pe front continuă luptele - Rusia a oprit atacurile aeriene asupra Kievului în intervalul în care emisarii lui Trump au fost prezenți în capitala Ucrainei, dar luptele pe front au continuat. În ultimele 24 de ore pe câmpul de luptă au avut loc în total 237 de confruntări, forțele ruse fiind mai active pe frontul de la Pokrovsk, unde armata ucraineană a respins 43 de atacuri, a anunțat Statul Major de la Kiev.
  • Rușii au reluat atacurile - Forțele ruse au atacat Ucraina cu 92 de drone în timpul nopții. Până la ora 09:00, apărarea aeriană ucraineană a doborât și a neutralizat prin bruiaj 71 de drone. Au fost înregistrate lovituri în 12 locuri, a anunțat Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei.
ADVERTISING

Loviturile Ucrainei

  • Bloc lovit de dronă - O dronă ucraineană a lovit un bloc de locuințe din Perm după ce a fost deviată de sistemele rusești de bruiaj. Momentul impactului a fost surprins într-o înregistrare video. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite. Guvernatorul Dmitri Mahonin a declarat că 27 de drone au fost doborâte în regiune în cursul nopții, relatează Nexta.
  • Depozitul petrolier din Soci a luat iar foc - Depozitul de petrol din Soci a luat din nou foc, la trei zile după ce a fost vizat de lovituri ucrainene. Incendiul a reizbucnit în timpul nopții, potrivit informațiilor difuzate de canalele rusești de Telegram, citate de Kyiv Independent. Înregistrările video postate de locuitorii din Soci pe rețelele de socializare prezintă depozitul de petrol, deținut de compania energetică de stat rusă Rosneft în flăcări, și degajând coloane de fum. Canalul rus de monitorizare de pe Telegram, ExileNova+, relatează că autoritățile le-au cerut locuitorilor să închidă ferestrele din cauza fumului dens din această stațiune de la malul mării. Cauza reaprinderii incendiului nu a fost anunțată, iar alertele de raid aerian nu au fost activate în regiune înainte, scrie publicația.
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School