În ziua 1262 de război, situația din Ucraina continuă să fie extrem de tensionată, atât pe front, cât și pe scena diplomatică.
Donald Trump a anunțat că este gata să se întâlnească doar cu Vladimir Putin, renunțând la ideea unei întâlniri trilaterale care să-l includă și pe Zelenski. Kremlinul a salutat această schimbare și a exclus categoric o discuție cu liderul ucrainean.
Între timp, Rusia a lansat 104 drone asupra Ucrainei, lovind regiunile Kiev, Harkov, Sumî și Odesa, unde a provocat victime, incendii și pagube majore.
La rândul său, Ucraina a răspuns cu drone FPV care au distrus trupe și vehicule rusești în Slobojanșcina.
Ministerul Apărării de la Kiev a aprobat peste 40 de noi modele de dronă, accelerând producția autohtonă. Între timp, măsurile de mobilizare continuă, iar autoritățile impun utilizarea camerelor video de corp pentru personalul comisariatelor militare.
În plan diplomatic, un diplomat polonez pledează pentru integrarea Ucrainei în UE și NATO ca mijloc de contracarare a propagandei ruse și de întărire a cooperării regionale.
Zelenski și premierul polonez Donald Tusk au discutat despre pace, sprijin bilateral și aderarea Ucrainei la UE. Totodată, la Cernăuți, miniștrii de externe din Ucraina, România și Moldova au discutat despre securitate regională și combaterea dezinformării.
Iar Xi Jinping a afirmat, după o convorbire cu Putin, că China va continua să promoveze discuții de pace privind Ucraina.
Situația pe front
- 104 drone lansate de Rusia - În noaptea de 7 spre 8 august, Rusia a lansat 104 drone asupra Ucrainei, atacând regiunile Kiev, Harkov și Sumî. Deși forțele aeriene ucrainene au interceptat 82 dintre acestea, 26 au lovit ținte din cel puțin 10 localități. Atacurile au provocat incendii, distrugeri de locuințe și mai mulți răniți civili. Printre regiunile cele mai afectate se numără Bucea, Harkov și Şostka.
- Atac aerian asupra regiunii Harkov - Mai multe drone rusești au lovit zone rezidențiale din Harkov. În cartierul Saltivskîi, o dronă Shahed a provocat un incendiu într-o clădire de birouri cu patru etaje. În altă parte a orașului, o dronă Lightning a avariat o benzinărie, rănind o femeie.
- Un mort și un rănit în Herson - Atacurile rusești asupra regiunii Herson au provocat moartea unei persoane și rănirea alteia. În total, au fost avariate 15 locuințe, trei blocuri, o conductă de gaz și mai multe mașini. De la începutul anului, în regiune au murit 89 de adulți și un copil, iar alți 893 de oameni, inclusiv 14 copii, au fost răniți în urma agresiunii ruse.
- Doi civili uciși în regiunea Zaporojie - În ultimele 24 de ore, Rusia a efectuat 545 de lovituri asupra a 14 localități din regiunea Zaporojie. Două persoane au fost ucise în raionul Polohî. Forțele ruse au folosit drone FPV, artilerie, rachete și aviație. Au fost înregistrate pagube semnificative la case și mașini. Regiunea rămâne una dintre cele mai vizate din sudul Ucrainei.
- Atac cu drone în Sumî - Regiunea Sumî a fost lovită de mai multe drone rusești, care au provocat pagube la clădiri, un magazin și o mașină. Un bărbat a fost rănit ușor. Trei blocuri, mai multe autoturisme și infrastructură socială au fost avariate. Autoritățile evaluează în continuare amploarea distrugerilor și oferă sprijin celor afectați.
- Contraatac cu drone în Slobojanșcina - Unități ale Gărzii de Frontieră din Ucraina au distrus un grup de infanterie rusă în zona Slobojanșcina de Nord, folosind drone FPV. Trei soldați ruși au fost uciși, alți doi răniți, iar trei adăposturi au fost distruse. În sudul regiunii, forțele ucrainene au eliminat un tanc și patru vehicule rusești.
- Evacuări în cartierul Korabel din Herson - Peste 1.000 de persoane au fost evacuate din cartierul Korabel din Herson, inclusiv 56 de copii și 110 persoane cu mobilitate redusă. Autoritățile atrag atenția că unii evacuați s-au întors imediat, expunându-se riscurilor din zona activă de conflict. În regiunea Donețk, 345 de copii se mai află în localități cu evacuare obligatorie. Majoritatea sunt în Dobropillia. De la începutul programului de evacuare, peste 15.500 de copii au fost relocați în zone sigure.
Discuții despre pace
- Trump acceptă întâlnirea cu Putin fără Zelenski - Donald Trump a anunțat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin, renunțând la condiția unei discuții prealabile cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Nu. Nu trebuie”, a spus Trump în Biroul Oval, adăugând că este gata să facă „tot ce poate pentru a opri uciderile”. Această schimbare de poziție a surprins inclusiv administrația de la Washington, care sugerase anterior că un eventual summit ar trebui să includă și partea ucraineană. Kremlinul a confirmat intenția de a organiza un summit cu Donald Trump, indicând Emiratele Arabe Unite ca potențială locație. Detalii AICI.
- Xi Jinping susține dialogul de pace - Președintele Chinei, Xi Jinping, a discutat telefonic cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina și a reafirmat sprijinul Chinei pentru promovarea negocierilor de pace. Potrivit presei chineze de stat, Xi s-a arătat „încântat” că Rusia și SUA mențin contactul diplomatic. Declarația vine în contextul în care China încearcă să-și păstreze o poziție de aparentă neutralitate, susținând în același timp parteneriatul strategic cu Moscova.
Alte informații relevante
- Bodycam-uri la recrutare - Începând cu 1 septembrie, toți angajații centrelor de recrutare din Ucraina vor fi obligați să poarte camere video la livrarea citațiilor și verificarea documentelor, potrivit ministrului Apărării, Denis Șmîhal. Măsura vizează creșterea transparenței și protejarea drepturilor ambelor părți. Până în prezent, 85% dintre angajați sunt echipați cu astfel de dispozitive.
- Schimbări în conducerea SBU - Volodimir Zelenski l-a numit pe Taras Kozlov șef al direcției SBU din regiunea Kirovohrad și pe Kostiantîn Semeniuk în fruntea structurii din Poltava. Decretele semnate pe 6 august marchează o nouă etapă în consolidarea controlului asupra structurilor regionale ale serviciului de securitate.
- Ucraina aprobă peste 40 de drone noi - Ministerul Apărării al Ucrainei a aprobat peste 40 de noi modele de drone pentru utilizarea în luptă, scrie Ukrinform. Toate sunt produse în țară, cele mai multe fiind drone FPV. Efortul reflectă accelerarea industriei locale de apărare.
- NATO și UE, scut împotriva propagandei ruse - Însărcinatul cu afaceri al Poloniei în Ucraina, Piotr Łukasiewicz, a declarat că aderarea Ucrainei la UE și NATO ar întări capacitatea sa de a rezista propagandei ruse. „Când Ucraina și Polonia se ceartă, Rusia câștigă”, a avertizat oficialul, pledând pentru unitate strategică în fața influenței Kremlinului. Mesajul vine în contextul în care istoricul conservator Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, a fost învestit miercuri în funcţia de nou preşedinte al Poloniei. Fără experienţă politică şi în relaţii internaţionale, Nawrocki s-a opus în campanie ideii unei aderări a Ucrainei la NATO şi a acuzat Kievul că nu a ”dat dovadă de recunoştinţă pentru ceea ce au făcut polonezii”.
- Zelenski și Tusk: cooperare pentru o pace sigură și aderarea la UE - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat telefonic cu premierul Poloniei, Donald Tusk, despre sprijinul pentru Ucraina, producția comună de apărare și procesul de aderare la UE. Zelenski a subliniat că „o pace sigură este esențială pentru toți” și a cerut sprijin în privința dificultăților întâmpinate de studenții ucraineni în Polonia. Cei doi lideri au convenit ca Ucraina și Moldova să deschidă simultan primul cluster de negocieri pentru aderare, iar Zelenski i-a mulțumit lui Tusk pentru susținerea constantă. Liderul ucrainean și-a exprimat și speranța că noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, va continua să fie un partener de încredere.
- Ucraina, România și Moldova își sincronizează strategiile - Miniștrii de externe din Ucraina, România și Moldova s-au întâlnit la Cernăuți pentru a discuta teme de securitate, combaterea dezinformării și integrarea europeană. La reuniune au participat online și omologii din Polonia și Lituania, într-o extindere a formatului de cooperare regională. Vizita a început cu un omagiu adus Eroilor Revoluției și soldaților căzuți în război. Discuțiile au inclus și securitatea în regiunile Mării Negre, Baltice și Dunării, infrastructura transfrontalieră și amenințările hibride. Este prima vizită fizică a unui ministru român de externe la Kiev de la începutul invaziei ruse din 2022.
- Prizonieri ruși capturați de două ori în același oraș - Doi soldați ruși, Shagaa Saktaagai și Dmitrii Ivanov, au fost luați prizonieri de armata ucraineană de două ori, în același oraș – Vovceansk, din regiunea Harkov. Ambii fuseseră capturați în 2023, eliberați prin schimburi de prizonieri și trimiși imediat înapoi pe front, unde au fost din nou capturați în iulie 2025. ONG-ul ucrainean „Khochu Zhit” semnalează că această practică este frecventă în armata rusă: militarii sunt reținuți de FSB, interogați, apoi trimiși la luptă fără tratament sau repaus.
- Radar Patriot „ireparabil”, reparat de tehnicieni germani - Un radar dintr-un sistem Patriot, considerat de producătorul american Raytheon „ireparabil”, a fost refăcut integral de o echipă de tehnicieni germani, care au muncit 16 ore pe zi, șase zile pe săptămână, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung. Radarul fusese grav avariat într-un atac rusesc și declarat pierdere totală, ceea ce ar fi lăsat Ucraina fără cea mai eficientă armă antirachetă pentru luni sau chiar ani. Generalul Maik Keller a confirmat că echipa germană, formată din civili și militari Luftwaffe, a readus radarul în stare de funcționare. Acesta a fost retransportat în Ucraina în iulie și deja a fost folosit cu succes în interceptarea unui atac.
- Noi voluntari ai Legiunii Ucrainene au semnat contracte în Polonia - Cea de-a cincea grupă de voluntari ai Legiunii Ucrainene a semnat contracte cu Forțele Armate ale Ucrainei la Lublin, în sud-estul Poloniei, a anunțat Petro Horkusha de la Consulatul General al Ucrainei. Majoritatea voluntarilor sunt ucraineni care locuiau în Polonia, dar și câțiva din Slovacia și Marea Britanie. Grupul include persoane între 21 și 53 de ani, inclusiv trei femei. Cei tineri doresc în general să devină operatori de drone, în timp ce cei de vârstă medie aleg artileria sau logistica. Voluntarii cu pregătire medicală s-au alăturat unităților sanitare. Cei care finalizează un contract de șase luni pot fi transferați în alte unități, iar unii s-au alăturat deja apărării teritoriale în regiunea Harkov.