Zelenski spune că nu se teme de Trump și dezvăluie cum l-a ajutat regele Charles. Crede că Europa ar putea fi atacată de Putin înainte de încheierea războiului

Zelenski spune că nu se teme de Trump și dezvăluie cum l-a ajutat regele Charles. Crede că Europa ar putea fi atacată de Putin înainte de încheierea războiului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că nu se teme de Donald Trump și că are o relație bună cu președintele american, în ciuda zvonurilor privind o presupusă întâlnire tensionată la Washington. Într-un interviu acordat publicației The Guardian, Zelenski avertizează totodată că Europa ar putea fi atacată de Rusia înainte de încheierea războiului din Ucraina.

„Nu suntem dușmani cu America. Suntem prieteni”

„Toată lumea se teme de Trump. Acesta este adevărul”, a spus Zelenski, intervievat la Kiev, în palatul prezidențial de jurnaliștii The Guardian. „Nu, nu suntem dușmani cu America. Suntem prieteni. Deci, de ce ar trebui să ne fie frică?”, a adăugat el.

Zelenski a respins și relatările potrivit cărora Trump ar fi aruncat hărțile câmpului de luptă în cea mai recentă vizită a lui la Casa Albă, în octombrie, când liderul ucrainean ceruse livrarea de rachete de croazieră Tomahawk. „Nu a aruncat nimic. Sunt sigur”, a spus președintele ucrainean.

El a descris relațiile dintre cei doi ca fiind „normale”, „profesionale” și „constructive”, explicând că delegația ucraineană a prezentat la Washington o serie de măsuri pentru a „slăbi Moscova”, prin arme și sancțiuni menite să reducă capacitatea Rusiei de a bombarda Ucraina și să-l forțeze pe Vladimir Putin să accepte negocieri.

„Trump a fost ales de poporul său. Trebuie să respectăm alegerea făcută de poporul american, la fel cum eu sunt ales de poporul meu. SUA este partenerul nostru strategic de mulți ani, poate chiar de zeci și sute de ani”, a subliniat Zelenski. Cele două țări, a adăugat el, împărtășesc „valori comune profunde”, spre deosebire de Rusia, „imperialistă și revizionistă”.

Rolul neașteptat al regelui Charles

Zelenski a dezvăluit că regele Charles al III-lea a avut un rol discret, dar important, în încurajarea lui Trump să sprijine Ucraina. Monarhul britanic ar fi transmis „semnale importante” președintelui american în timpul unei întâlniri tête-à-tête, în septembrie, la Londra.

„Nu cunosc toate detaliile, dar înțeleg că Majestatea Sa i-a transmis câteva semnale importante președintelui Trump”, a spus Zelenski, care a confirmat că Trump îl respectă pe rege și îl consideră „foarte important”.

„Majestatea Sa este foarte sensibilă față de poporul nostru. Poate că ‘sensibilă’ nu e cuvântul potrivit. Ne susține foarte mult”, a adăugat liderul ucrainean.

Interviu pe întuneric

Interviul pentru The Guardian a fost întrerupt de două ori din cauza căderilor de curent din Kiev. „Acestea sunt condițiile noastre de viață”, a spus Zelenski zâmbind. „Este normal. Avem fluctuații de energie electrică în Kiev, ca peste tot.”

În ultimele săptămâni, Rusia a atacat repetat rețeaua energetică ucraineană, lăsând orașe întregi fără curent. Compania de stat Țentrenergo a anunțat că, în urma ultimelor lovituri, capacitatea de generare a energiei a fost redusă la „zero”.

„Putin a ordonat atacuri teroriste asupra sistemului nostru energetic, ucigând civili și lăsându-i fără energie electrică și apă. Nu poate crea tensiuni în societatea noastră în niciun alt mod”, a spus Zelenski.

„Niciodată nu este suficient”

Liderul de la Kiev a afirmat că lucrează cu partenerii internaționali pentru a proteja Ucraina de atacurile cu drone, însă a reiterat nevoia de sisteme Patriot. „Vrem să comandăm 27 de sisteme de apărare aeriană Patriot de la producători americani. Între timp, statele europene ar putea împrumuta Ucrainei sistemele existente”, a explicat el.

Întrebat dacă sprijinul UE și al Marii Britanii este suficient, Zelenski a răspuns: „Niciodată nu este suficient. Este suficient când războiul se termină. Și este suficient când Putin înțelege că trebuie să se oprească.”

Despre relația cu premierul britanic Keir Starmer, Zelenski a spus că este una constantă și constructivă: „Nu este vorba despre el personal. Avem contacte permanente cu Londra.”

„Liderii europeni se tem de societățile lor”

În contextul în care Trump a exclus o implicare militară americană, Franța și Marea Britanie au sugerat că ar putea trimite trupe în cadrul unui eventual acord de pace. Întrebat dacă și-ar dori ca soldații britanici să ajungă mai devreme în Ucraina, Zelenski a răspuns: „Desigur. Am cerut multe lucruri, inclusiv arme și aderarea la UE și NATO.”

Totuși, el a admis că o astfel de decizie trebuie tratată cu prudență: „Liderii se tem de societățile lor. Nu vor să se implice în război. În cele din urmă, este alegerea lor. Dacă insistăm prea mult, riscăm să pierdem sprijinul financiar și militar al partenerilor.”

Situația de pe front: „Nu există niciun succes rus acolo”

Zelenski a confirmat că luptele cele mai intense se desfășoară în Donetsk, unde Rusia a aruncat în luptă aproximativ 170.000 de soldați. „Asta este toată povestea. Nu există niciun succes (rus) acolo. Și există multe victime”, a spus el.

Potrivit președintelui, Moscova a pierdut 25.000 de militari – uciși sau răniți – doar în luna octombrie, un record.

„Putin poate ataca și altă țară europeană”

Zelenski avertizează că Rusia duce deja „un război hibrid împotriva Europei” și că nu este exclus să deschidă un nou front.

„Așa cred. El poate face asta. Trebuie să uităm de scepticismul european că Putin vrea mai întâi să ocupe Ucraina și apoi să meargă în altă parte. El poate face ambele lucruri în același timp”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean a legat recentele incidente cu drone din Polonia, Copenhaga, München și Bruxelles de eșecurile Rusiei pe front. „Putin se află într-o situație fără ieșire. Este un impas. De aceea, aceste eșecuri l-ar putea determina să caute alte teritorii. Este foarte dificil pentru noi, dar suntem acasă și ne apărăm.”

„Împrietenirea cu Rusia nu este o soluție pentru America. În ceea ce privește valorile, Ucraina este mult mai apropiată de SUA decât de Rusia”, a punctat liderul de la Kiev.

„Pur și simplu iubesc Ucraina”

Întrebat dacă ordinea globală post-1945 mai există, în contextul ambițiilor teritoriale ale Rusiei și retoricii lui Trump, Zelenski a spus: „Nimeni nu ar trebui să vă impună nimic din exterior. Vreau să trăiesc într-o lume în care să fiu pur și simplu respectat. Fără intimidări, fără ucideri. Vreau să trăiesc într-o astfel de lume.”

Zelenski, aflat la conducerea țării din 2019, a mai spus că puterea de a rezista vine dintr-o motivație simplă: „Pur și simplu iubesc Ucraina. Nu găsesc niciun motiv pentru asta. Cred că oamenii sunt uniți de ceva mai mare decât logica. Îmi iubesc foarte mult poporul. Situația este dificilă, dar vreau să fiu aici.”

Interviul s-a încheiat după o ceremonie restrânsă în care Zelenski a acordat distincții unor parașutiști ucraineni. După plecarea vizitatorilor, a cerut oprirea generatorului.

„Acum că am terminat, vom reduce consumul de energie electrică aici. Trebuie să economisim.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇