Preşedintele Volodimir Zelenski spune că l-a invitat în Ucraina pe Emmanuel Macron, președintele Franței, pentru a vedea că armata rusă comite un „genocid”, termen pe care liderul francez a refuzat până acum să îl folosească, informează AFP.
„Am vorbit cu Emmanuel. Cred că el vrea să facă astfel încât Rusia să se angajeze într-un dialog. I-am spus că vreau ca el să înţeleagă că nu este un război, că este genocid. L-am invitat să vină când va avea ocazia. El va veni şi va vedea şi sunt sigur că va înţelege”, a spus Zelenski într-un interviu pentru CNN.
Joi, preşedintele francez în exerciţiu Emmanuel Macron şi-a justificat deczia de a nu folosi cuvântul „genocid” împotriva lui Vladimir Putin apreciind că o escaladare verbală nu va ajuta Ucraina şi ar putea antrena o intervenţie a Occidentului în război.
„Cuvântul «genocid» are un sens” şi „trebuie să fie calificat de către jurişti, nu de către politicieni”, a subliniat Macron într-o vizită într-o regiune rurală la Havre, în Seine-Maritime.