Zelenski, către presa rusă: Mariupol și orașele mici de lângă Kiev pur și simplu nu mai există. Rușii nu voiau să ia cadavrele soldaţilor lor

Zelenski, către presa rusă: Mariupol și orașele mici de lângă Kiev pur și simplu nu mai există. Rușii nu voiau să ia cadavrele soldaţilor lor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu pentru presa din Rusia, că oraşe ca Volnovaha, Mariupol şi altele, din regiunea Kiev, nu mai există, ca urmare a atacurilor ruşilor, informează ukrinform.net.

“Din nefericire, să vedem consecinţele, rezultatul. Rezultatul este: Nu mai există Mariupol. Pur şi simplu. Nu mai există Volnovaha. Nu mai există oraşele mici de lângă Kiev, din regiunea Kiev. Oraşele noastre mici… Care bănuiesc că sunt ca ale voastre. Nu mai există. Pământul este pârjolit. Complet”, a afirmat Zelenski.

ADVERTISING

Potrivit site-ului preşedinţiei Ucrainei, Zelenski a vorbit pentru canalul de YouTube Zygar, pentru televiziunea Rain, portalul Meduza, Kommersant şi Novaya Gazeta.

El a declarat că ucrainenii sunt gata să facă schimb de prizonieri de război cu Rusia înainte de finalul ostilităţilor: “Se fac liste. Armata noastră a făcut liste. Sunt liste cu toţi cei care sunt în captivitate. Nu ştiu dacă este cineva interesat de ele. Politicienii, cred, nu sunt foarte interesaţi. Nu sunt sigur că Rusia are nevoie de aceste liste”.

ADVERTISING

Zelenski a mai spus că Ucraina nu vrea ca pe teritoriul său să rămână cadavrele soldaţilor ruşi, însă ar vrea ca acestea să ajungă la familiile celor decedaţi.

“Ruşii mai întâi au refuzat, iar apoi ne-au dat nişte saci. Ştii, chiar şi când moare o pisică sau un câine nu este aşa. Sunt saci de gunoi. Nu înţeleg ce gândesc oamenii, ce gândesc părinţii acestor copii”, a afirmat el.

Volodimir Zelenski a menţionat că Ucraina este pregătită să discute despre adoptatea unui statut neutru, însă acesta ar trebui să fie garantat de terţi şi să fie aprobat prin referendum.

ADVERTISING

Roskomnadzor, autoritatea rusă de supraveghere mass-media, a lansat un avertisment către presa din Rusia să nu publice interviul cu Zelenski, precizând că deja s-a deschis o anchetă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇