Procurorul Bogdan Staicu, vicepreședinte al CSM, a declarat marți că în rândul magistraților există „un nivel de frustrare foarte ridicat”, în legătură cu noile condiții de pensionare, iar riscurile pentru sistemul judiciar ar fi demotivarea, îndeplinirea mecanică a atribuțiilor și „generalizarea unei conduite conformiste”.
Bogdan Staicu a participat, marți, la prezentarea bilanțului activității Parchetului General pe anul trecut, prilej pentru a transmite că „întreaga magistratură se află la un punct de cotitură”, după decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor speciale ale magistraților.
În opinia lui, magistrații ar fi acceptat noua lege de pensionare, dar cu două condiții.
„Este evident că, la momentul actual, întreaga magistratură se află la un punct de cotitură, pe fondul deciziei recente a Curții Constituționale privind regimul de pensionare, precedată de dezbaterile care au polarizat societatea românească în ultimii ani pe această temă.
Cred că aceste modificări legislative, deși reprezintă o nouă reconfigurare a regimului de pensionare, după cele relativ recente din anul 2023, ar fi fost în general acceptate de corpul magistraților cu două condiții:
- dacă etapizarea ar fi fost configurată într-o modalitate echitabilă
- dacă ar fi fost rezonabil cuantumul pensiei de serviciu, în concordanță cu jurisprudența CJUE.
Drept urmare, la acest moment, nu am argumente care să-i contrazică pe colegii care consideră că noile condiții sunt profund inechitabile pentru magistrații aflați în activitate, atât în privința condițiilor de vârstă sau vechime, există colegi cărora li s-au adăugat 17 ani necesari pentru pensionare față de momentul intrării în magistratură, cât și în privința cuantumului.
După cum bine știți, noile condiții au dus cuantumul la jumătate față de cei care îndeplineau condițiile de pensionare la sfârșitul anului 2023", a spus vicepreședintele CSM.
Potrivit acestuia, în prezent, sunt trei regimuri de pensionare în rândul magistraților, astfel încât există "un nivel de frustrare foarte ridicat" în sistem.
"Nu pot să nu remarc și faptul că, la acest moment, în magistratura activă, avem cumva trei regimuri de pensionare distincte. Motiv pentru care sunt convins că există un nivel de frustrare foarte ridicat, în principal în privința celei mai recente categorii.
Riscurile pentru profesie sunt foarte mari într-un asemenea context: demotivarea, îndeplinirea mecanică a atribuțiilor de serviciu, generalizarea unei conduite conformiste, pe care o vedem sau care pare din ce în ce mai prezentă în sistemul judiciar, contrară spiritului critic și atitudinii proactive, care sunt trăsături esențiale pentru o justiție de cel mai înalt nivel.
Consider eu că am ajuns la un nivel în care conformismul nu este calea corectă pentru procuratură și ne revine tuturor obligația de a urmări să îndeplinim misiunea acestei profesii, de a reprezenta interesele generale al societății, nu de a adapta în mod pasiv idei sau teorii care contrazic realitatea sau convingerile noastre", a precizat Bogdan Staicu.
