USR și Forța Dreptei au sesizat la CCR numirile la CNA și Curtea de Conturi: Sunt făcute pentru politruci de partid

USR și Forța Dreptei au sesizat la CCR numirile la CNA și Curtea de Conturi: Sunt făcute pentru politruci de partid
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au anunţat, joi, că au contestat la Curtea Constituţională numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a Cameliei Pricopie în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi.

„PSD şi PNL tratează Parlamentul ca pe propria moşie, aşa cum fac şi cu România. La votul de miercuri pentru şefia CNA şi conducerea Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi nu au avut suficienţi oameni în sală pentru vot, dar au mers mai departe, în ciuda solicitării USR de a fi verificat cvorumul.

ADVERTISING

PSD şi PNL calcă în picioare Constituţia pentru că se grăbesc să îşi împartă România ca pe o pradă, îşi împart instituţiile statului în spatele uşilor închise", a afirmat purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, conform unui comunicat transmis joi.

USR susţine că aceste numiri sunt făcute pentru "politruci de partid".

"La Autoritatea de Audit i-a venit rândul să fie numită o doamnă fără nicio competenţă în domeniu, fostă chimistă la o unitate SRI. Cât despre CNA, ar trebui să fie o instituţie independentă, dar e total nefuncţională, iar la conducerea ei s-au grăbit să pună o persoană care a mai ocupat această funcţie şi a arătat deja că nu poate sau nu vrea să schimbe nimic în bine", a mai spus Ionuţ Moşteanu.

ADVERTISING

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a Cameliei Pricopie în funcţia de consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.

Votul a fost secret, cu buletine, după apelul nominal anunţându-se că s-au înregistrat 233 de voturi pentru şi 4 contra, în cazul numirii Monicăi Gubernat, respectiv 232 voturi pentru şi 3 contra în privinţa numirii Cameliei Pricopie.

Parlamentarii USR şi cei neafiliaţi aparţinând partidului Forţa Dreptei şi REPER nu au participat la vot.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇