Eric Trump a sugerat că ar putea candida la Președinție când se încheie al doilea mandat al tatălui său la Casa Albă.
Eric, care este co-vicepreședinte executiv al Organizației Trump, a declarat că drumul către Casa Albă „ar fi unul ușor” dacă ar decide să calce pe urmele tatălui său, scrie The Guardian.
„Adevărata întrebare este: ”Vrei să-i tragi și pe alți membri ai familiei tale în asta?… Aș vrea ca și copiii mei să trăiască aceeași experiență din ultimul deceniu pe care am trăit-o eu?” Dacă răspunsul ar fi da, cred că drumul politic ar fi ușor, adică cred că aș putea să-l fac. Și, apropo, cred că și alți membri ai familiei noastre ar putea face asta”, a spus Eric Trump.
Spre deosebire de ceilalți frați ai săi, Donald Jr. și Ivanka Trump, Eric Trump, în vârstă de 41 de ani, a stat în mare parte departe de politică, concentrându-se în schimb pe conducerea afacerii familiei de când tatăl său a intrat în Biroul Oval în 2017.
Cu toate acestea, se pare că a rămas cu un ochi pe politică în tot acest timp, afirmând că nu este „deloc impresionat de jumătate dintre politicienii” pe care îi vede și că el ar putea face această treaba „foarte eficient”.
Se așteaptă ca vicepreședintele SUA, JD Vance, și secretarul de stat, Marco Rubio, să fie principalii candidați pentru nominalizarea republicană, dar când a fost întrebat dacă 2024 vor fi ultimele alegeri cu un Trump pe buletinul de vot, Eric Trump a spus: „Nu știu… Timpul va decide.”
El a adăugat: „Întrebarea este: vrei să o faci? Și vrei să supui oamenii pe care îi iubești la brutalitatea acestui sistem? Nu sunt sigur că pot răspunde încă la această întrebare”.
Fiul președintelui a răspuns și criticilor conform cărora familia sa a profitat de pe urma președinției. Întrebat dacă președinția a devenit un alt mijloc prin care familia sa ar putea face bani, el a negat cu tărie.
„Dacă există o familie care nu a profitat de pe urma politicii, aceea este familia Trump”, a spus el.
„De fapt, aș spune că am fi avut mult mai multe zerouri în spatele numelui nostru dacă tatăl meu nu ar fi candidat. Costul de oportunitate, costul juridic, prețul pe care l-a plătit familia noastră a fost astronomic”, a declarat Eric Trump.
El a spus că familia Trump a cheltuit aproape 500 de milioane de dolari „doar pentru a se apăra de dosare false”.