Bărbat omorât de tren lângă București. Traficul spre litoral a fost blocat

Bărbat omorât de tren lângă București. Traficul spre litoral a fost blocat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tren InterRegio care circula de la București la Constanța a lovit mortal un bărbat, între Băneasa și Pantelimon.

Trenul a staționat la locul accidentului și a acumulat deja o întârziere de peste două ore.

Potrivit CFR SA, sâmbătă, în jurul orei 11:50, trenul IR 1881, care circulă pe relația București Nord - Constanța, a accidentat mortal un bărbat, pe linia de cale ferată Băneasa - Pantelimon, la km 14+500.

CFR Infrastructură precizează că garnitura feroviară nu putea continua deplasarea înainte de finalizarea cercetării la locul accidentului.

ADVERTISING

„Până la sosirea organelor abilitate să intervină şi să deruleze toate procedurile în cazurile de accidente pe calea ferată, trenul IR 1881 a fost oprit în zona accidentului. La ora 12:20 au sosit la locul accidentului echipele SMURD şi Poliţia TF, iar la ora 13.30 reprezentantul Procuraturii. Trenul IR 1881 va fi reînscris în circulaţie, după avizul organelor de cercetare”, transmite CFR Infrastructură.

După două ore şi 20 de minute, la ora 14:10, trenul a primit permisiunea de a continua deplasarea.

ADVERTISING

CFR estimează că acesta va ajunge la destinaţie cu două ore întârziere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇