Un procuror-șef de la DIICOT se simte jignit de Oana Gheorghiu: Am aflat cu stupoare că pensia mea va fi plătită din banii copiilor și bolnavilor

Un procuror-șef de la DIICOT se simte jignit de Oana Gheorghiu: Am aflat cu stupoare că pensia mea va fi plătită din banii copiilor și bolnavilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorul-șef al DIICOT Sălaj, Dan Bubuiug, și-a exprimat public nemulțumirea față de declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, afirmând că s-a simțit „jignit” de afirmațiile acesteia.

Într-un mesaj publicat pe contul personal de Facebook, Bubuiug a relatat că reacția sa a venit după o zi de muncă de peste 27 de ore, în care a coordonat o acțiune pentru prinderea în flagrant a unui suspect de trafic de droguri.

„După aproximativ 27 de ore de muncă (fără plata orelor suplimentare sau alte beneficii) am ajuns acasă și m-am pus la odihnă. Când m-am trezit, urmărind știrile în mediul online, am aflat cu stupoare că, de fapt, pensia mea va fi plătită din banii copiilor și bolnavilor ….. şi eu care credeam ca am luptat toată cariera împotriva răufăcătorilor pentru protecția acestor persoane”, a scris procurorul, adăugând că a perceput declarațiile ca pe o ofensă adusă profesiei sale.

Ziua de muncă de 27 de ore

Procurorul DIICOT a relatat cum a decurs ziua sa prelungită de muncă:

"Pe parcursul zilei de vineri am pregătit documentele necesare unei astfel de acțiuni, după care, împreună cu echipa de polițiști de la ,,Crimă Organizată” ( profesioniști dedicați), ne-am deplasat în teren, pentru a prinde potențialul traficant. Astfel de acțiuni presupun riscuri (producerea de accidente, folosirea armelor de foc, reacții imprevizibile ale persoanelor vizate etc), context în care eram extrem de concentrați pentru a evita orice evenimente neplăcute.

În jurul orelor 20.00 am reușit să prindem în flagrant persoana vizată, în timp ce vindea unor persoane (doi tineri din Zalău) substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Eram bucuros, ca de fiecare dată, știind ca am împiedicat să ajungă substanțele toxice, cu efecte devastatoare asupra sănătății și vieții, în posesia acestor tineri. (În cariera mea am întâlnit numeroși consumatori de droguri, astfel ca știu prin ce drame, greu de imaginat, trec aceștia și familiile lor).

După flagrant am ajuns la birou, am întocmit documentele necesare până în jurul orei 01.00, după care polițiștii au plecat cu persoana cercetată la domiciliul acestuia în Maramureș, pentru a efectua percheziția domiciliară.

S-au întors dimineaţa, în jurul orei 4.00, moment din care am continuat să fac actele necesare, până în jurul orei 8.00, când am sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

S-a fixat ora 9.30 pentru judecarea propunerii de arestare preventivă.Judecata și pronunțarea s-a terminat în jurul orei 11.00, judecătorul luând măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile".

Apoi, a venit acasă şi s-a culcat, iar duminică a aflat declaraţiile Oanei Gheorghiu despre pensiile speciale.

„Evident, o sa îmi fac treaba în continuare cu pasiune și dedicaţie ca și până acum, deoarece cred în ceea ce fac, însă vreau să spun doar atât: M-am simt jignit de aceste afirmații, venite din partea unui demnitar al statului român”, a conchis Dan Bubuiug, procurorul-șef DIICOT Sălaj.

Revolta din sistem

Ieri şi reprezentantul judecătorilor în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Alin Ene, a acuzat-o pe Oana Gheorghiu că a debutat în funcţie cu un „atac public la adresa independenţei Justiţiei” şi cu un discurs care „ţinteşte statul de drept”.

Judecătorul afirmă că discursurile care minimalizează statutul magistraților sau care le prezintă drepturile ca privilegii „luate de la gura cuiva” sunt iresponsabile într-o democraţie.

Reacția lor vine după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a afirmat, într-o emisiune la Digi24, că sistemul pensiilor speciale este nesustenabil și comparabil cu un Caritas, susținând că „România nu își mai permite să aibă pensionari speciali”. Potrivit acesteia, banii alocați pensiilor de serviciu ar putea proveni „de la gura unui copil flămând sau din bugetul unui spital fără medicamente”.

Declarațiile au fost făcute la scurt timp după ce Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea privind pensiile magistraților.

CCR a subliniat că statul are dreptul să modifice nivelul pensiilor de serviciu pentru a asigura echilibrul bugetar, atâta timp cât nu afectează independența Justiției. Curtea a mai arătat că reforma nu încalcă principiul încrederii legitime, deoarece este aplicată gradual, pe o perioadă de peste un deceniu, și urmărește „binele general”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇