Un primar din Argeș e acuzat că a lovit o femeie. Poliția face anchetă

Un primar din Argeș e acuzat că a lovit o femeie. Poliția face anchetă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţiştii din Argeş anunţă că au deschis un dosar şi fac verificări cu privire la infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în urma unei şedinţe cu scandal care a avut loc marţi la Primăria Căteasca.

Cel acuzat de lovire este edilul comunei, Liviu Năstase. Tot primarul este, însă, cel care a chemat Poliţia pentru ca aceasta să restabilească ordinea în şedinţa Consiliului Local.

”La data de 31 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni au fost solicitaţi, în mod direct, de către un bărbat de 67 de ani, din Căteasca, să intervină, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă şi pentru preîntâmpinarea unor conflicte, ca urmare a unor discuţii în contradictoriu, ce au avut loc în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local.

ADVERTISING

După suspendarea şedinţei, în cadrul discuţiilor desfăşurate ulterior, un bărbat, de 67 de ani, ar fi lovit peste mână o femeie, de 61 de ani”, anunţă, marţi după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Oficialii Poliţiei precizează că au deschis, din oficiu, un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale.

ADVERTISING

Scandalul a avut loc în şedinţa de marţi a Consiliului Local Căteasca, unde mai mulţi localnici au mers să discute aspecte care îi interesează pentru comună, nu doar proiectul de buget pentru acest an.

La finalul şedinţei, edilul a plecat, iar o femeie, care nu este nici consilier, nici nu lucrează în Primărie, l-a întrebat, în timp ce îl filma: ”De ce plecaţi, domnu primar?”

În filmarea publicată de anchetaonline.ro se vede cum edilul loveşte femeia peste mână şi peste telefon, întrebând-o, nervos: ”Cu acordul cui mă filmezi?”.

ADVERTISING

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cel care chemase poliţia a fost chiar primarul, deranjat de vociferările cetăţenilor care au mers să asiste la şedinţa Consiliului Local şi care erau nemulţumiţi, propunerile nefiind luate în discuţie în cadrul şedinţei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇