Primarul care a furat curent timp de 6 ani: Facturile de la firma fiului erau plătite din banii primăriei

Primarul care a furat curent timp de 6 ani: Facturile de la firma fiului erau plătite din banii primăriei

Un primar din Suceava este anchetat de procurori, după ce a plătit curentul consumat de firma fiului său din banii comunei Şcheia, pe care o conduce.

Procurorii au vrut ca edilul să fie arestat, însă Judecătoria Suceava a decis, miercuri după-amiază, să impună doar măsura controlului judiciar, cu interdicția de a-și exercita funcția de primar.

Lui Vasile Andriciuc îi este imputat un prejudiciu de peste 400.000 de lei. Din suma aceasta, 114.450 de lei reprezintă efectiv sumele de care ar fi beneficiat Alin Andriciuc (fiul), pentru firma IdeeaBox, în contul curentului electric consumat în cadrul afacerii private, dar achitat din bugetul primăriei.

ADVERTISING

Întreaga afacere este detaliată de Monitorul de Suceava.

Primarul este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract pentru extinderea rețelei de iluminat public. Această extindere nu era însă de interes public, ci pentru a-şi ajuta fiul, susțin procurorii.

Acest contract este considerat în afara legii, iar prejudiciul pentru comună este de 314.000 de lei, costul lucrării de extindere.   

S-a montat un cablu electric subteran prin care s-a racordat fabrica fiului la Stația de pompe II Șcheia.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Procurorii au probe că primarul a ordonat plata facturilor din perioada decembrie 2015 - martie 2022, la Stația de pompe II Șcheia, deși ştia că acea energie era consumată de fabrica IdeeaBox (a fiului său). Sunt 73 de facturi, în valoare totală de 114.450 de lei.

Alin Andriciuc, fiul primarului, și Petrică Nemțoi, cel care a făcut racordul electric, sunt acuzaţi şi ei de complicitate la abuz în serviciu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇