Un pas înainte în aprobarea ajutorului american pentru Ucraina

Un pas înainte în aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul american a făcut un pas spre adoptarea unui proiect de lege care include un ajutor de 95,34 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan, dar încă se confruntă cu incertitudini din punct de vedere al adoptării proiectului din cauza opoziției republicane din ambele camere ale Congresului.

Senatul s-a pronunțat vineri cu 64-19 voturi pentru adoptarea proiectului de lege, în cadrul unor voturi preliminare care s-ar putea întinde până săptămâna viitoare. Parlamentarii se așteaptă să facă următorul pas procedural duminică, relatează Reuters.

ADVERTISING

La votul de vineri, proiectul de lege a depășit pragul majorității simple, 14 republicani susținând măsura.

Unii republicani doresc să ajungă la un acord cu liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, pentru a permite amendamente la lege.

Alți republicani, care resping ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina prevăzut în proiectul de lege, sunt deciși să întârzie cât mai mult proiectul de lege.

Republicanii au insistat ca ajutorul pentru Ucraina să fie însoțit de prevederi pentru securizarea frontierei dintre SUA și Mexic, pentru ca apoi să respingă un acord privind frontiera odată ce fostul președinte Donald Trump, candidatul partidului la alegerile prezidențiale, s-a declarat împotriva acordului.

ADVERTISING

Unii dintre parlamentarii republicani speră să impună propriile amendamente pentru a opri fluxul de migranți în Statele Unite, în timp ce alții vor să renunțe la prevederile privind asistența umanitară și să limiteze ajutorul extern la arme și materiale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇