Un muzeu din Spania a obținut dreptul de a păstra un tablou furat de naziști

Un muzeu din Spania a obținut dreptul de a păstra un tablou furat de naziști

Un muzeu din Madrid a obținut dreptul de a păstra un tablou furat de naziști de la o evreică. Decizia a fost luată de o instanță de apel din SUA.

În fața judecătorului, avocații muzeului Thyssen-Bornemisza au dovedit că au cumpărat tabloul pictorului impresionist francez Camille Pissarro cu bună credință, potrivit Reuters.

Este unul dintre cele mai vechi cazuri de furt de artă legat de naziști.

Decizia, votată în unanimitate de cei trei judecători de la Curtea de Apel din Pasadena, vizează unul dintre cele mai îndelungate procese de acest gen, început în 2005 şi care a ajuns în urmă cu doi ani la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Tabloul intitulat ''Rue Saint Honore, apres midi, effet de pluie'', care înfăţişează o scenă stradală pariziană, a fost furat în 1939 de la Lilly Neubauer, care a fost forţată să-l vândă pentru 900 de Reichsmarks (360 de dolari) pentru a obţine astfel viza şi a putea fugi din Germania nazistă. Proprietara nu a primit însă niciodată acei bani.

Tabloul a avut diverşi proprietari până în 1993, când muzeul Thyssen a cumpărat pictura, realizată în 1897, de la baronul Hans Heinrich Thyssen-Bornemisza şi a expus-o în colecţia sa, unde se află şi în ziua de astăzi.

După ce a aflat unde se află tabloul, nepotul lui Lilly Neubauer, Claude Cassirer, a făcut o cerere pentru restituirea operei de artă în 2001 şi a intentat un proces patru ani mai târziu.

Claude Cassirer a murit în 2010, dar moştenitorii lui se ocupă în prezent de acest dosar.

Judecătorul a spus că aplicarea justificată a legii spaniole în detrimentul legislaţiei din California îl îndreptăţeşte pe Muzeul Thyssen să fie proprietarul tabloului, întrucât l-a deţinut şi l-a expus cu bună credinţă timp de opt ani, înainte ca proprietatea să fie pusă sub semnul întrebării.

În aceeaşi ordine de idei, Spania ar fi cedat în mod voluntar tabloul, reflectând angajamentul acestei ţări faţă de restituirea artei furate de nazişti, dar legea impune o soluţie diferită.

''Familia Cassirers consideră că, mai ales după explozia de antisemitism din zilele noastre din această ţară şi de peste tot în lume, trebuie să conteste insistenţa continuă a Spaniei în ceea ce priveşte tăinuirea operelor de artă jefuite de nazişti'', au precizat avocaţii reclamanţilor. Aceştia vor solicita revizuirea sentinţei de către o comisie formată din 11 judecători.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇