Un ministru din Germania a găsit 1.900 de deficienţe grave la cazarea sezonierilor de la abatorul-focar

Un ministru din Germania a găsit 1.900 de deficienţe grave la cazarea sezonierilor de la abatorul-focar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În urma unei inspecţii a condiţiilor de cazare pentru majoritatea angajaţilor est-europeni din focarul de coronavirus de la abatorul Toennies din Rheda-Wiedenbrueck, s-au consemnat aproape 1.900 de deficienţe, a informat miercuri ministrul Sănătăţii din landul Renania de Nord-Westfalia, Karl-Josef Laumann.

Conform raportului prezentat de ministru în parlamentul landului, s-au constatat supraaglomerare, mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare „catastrofale”, nereguli privind prevenirea incendiilor şi lipsa dezinfectantului, arată dpa.

ADVERTISING

Peste 1.500 de lucrători de la Toennies, majoritatea din Bulgaria, Polonia şi România, au fost depistaţi ca purtători de coronavirus.

Miercuri, la trei săptămâni după ce abatorul a fost închis, municipalitatea din Rheda-Wiedenbrueck a anunţat că a permis firmei să îşi reia treptat activitatea.

Personalul administrativ - circa 400 de angajaţi - poate reveni la serviciu, dar compania a comunicat că iniţial va fi vorba doar de un număr mic de persoane. "Mulţi dintre angajaţii noştri sunt încă în carantină", a declarat agenţiei dpa purtătorul de cuvânt al Toennies, Andre Vielstaedte, în seara aceleiaşi zile.

ADVERTISING

Sute de clădiri inspectate

Laumann a precizat că la sfârşitul lunii mai au fost inspectate circa 650 de clădiri, unde erau cazaţi 5.300 de oameni. "A fost necesară evacuarea a patru apartamente, din cauza deficienţelor structurale grave şi a pericolelor pentru sănătate", a arătat el.

În privinţa cazării muncitorilor agricoli, de asemenea în mare parte est-europeni, s-au găsit mai puţine neajunsuri.

Laumann a menţionat că inspecţiile au fost posibile doar în contextul epidemiei de COVID-19, în mod obişnuit autorităţile din subordinea sa neputând face astfel de verificări. De aceea, premierul a cerut modificarea legislaţiei în această privinţă.

ADVERTISING

Până la sfârşitul lui mai, fuseseră controlate 250 de unităţi agricole şi clădiri unde erau cazaţi aproape 5.800 de muncitori sezonieri din sectorul respectiv. S-au constatat circa 170 de deficienţe minore.

Vezi și Aproape o mie de români de la abatorul din Germania au coronavirus


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇