Condamnat pentru corupție, un fost parlamentar și lider revoluționar s-a internat la Roma, fix în ziua când trebuia adus în țară

Condamnat pentru corupție, un fost parlamentar și lider revoluționar s-a internat la Roma, fix în ziua când trebuia adus în țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, care urma să fie preluat luni de poliţişti din Italia, s-a internat la un spital din Roma din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare.

Aducerea lui în ţară se reprogramează pentru o dată ulterioară, imediat ce medicii italieni stabilesc că starea lui de sănătate permite transferul cu avionul în România, subliniază sursele citate de Agerpres.

Fix azi o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să-l preia din Roma.

image-6

Fost deputat PSD și PRM, Maior Lazăr Dorin a fost și lider al organizațiilor de revoluționari din Brașov.

ADVERTISING

El a fost condamnat definitiv, în iulie 2023, pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la 5 ani de închisoare.

Însă nu e prima condamnare. Acelaşi Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv în 2013 la 7 ani închisoare pentru şantaj, ultraj, complicitate la cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală în dosarul „Romexterra”.

Nici atunci Maior nu a fost ușor de găsit, pentru că a fugit în Dubai înainte de a fi arestat: A fost adus în țară abia în aprilie 2016 și încarcerat. A fost eliberat condiţionat în 2020, scrie Adevărul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇