Un elicopter al armatei germane s-a prăbușit marți în râul Mulde din Saxonia, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene.
Cel puțin două persoane au murit după ce un elicopter militar german s-a prăbușit într-un râu în apropiere de orașul Grimma, în estul țării, a declarat ministrul apărării, Boris Pistorius. O a treia persoană este dată dispărută, a spus ministrul, sosit la fața locului.
Elicopterul a dispărut de pe radare între orele 10.00 și 10.30 (08.00-08.30 GMT), a comunicat purtătorul de cuvânt al brigăzii de pompieri din Leipzig, citând controlul de trafic aerian, potrivit Euronews.
Mai mulți martori care vâsleau pe râu au anunțat poliția că au văzut piese de elicopter în apă, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Poliția federală, statală și maritimă au sosit la fața locului, iar scafandrii au fost chemați pentru a interveni.
O cantitate mare de kerosen s-a scurs în apropierea epavei, iar 50 de membri ai personalului au acționat de urgență pentru a oprit scurgerea înainte de a putea începe operațiunea de salvare.
Armata germană (Bundeswehr) a instituit o zonă militară restricționată în jurul locului accidentului, relatează publicația Leipziger Volkszeitung, citată de Welt.
T.D.