Colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenţei avansate a NATO din România, a declarat că grupul de luptă aliat din ţara noastră este deja activ la Constanţa, urmând ca în iunie centrul de greutate să fie mutat la Cincu (Braşov).
„Suntem activi în prezent. Începem să creştem capacitatea. Mare parte a batalionului este în Constanţa, la Kogălniceanu, ne vom muta la Cincu, vom păstra trupe şi la Kogălniceanu, dar aş spune că centrul de greutate va fi la Cincu. Vom face asta în iunie”, a spus colonelul Vincent Minguet, într-o conferinţă la Ambasada Franţei în România.
El a precizat că Cincu a fost ales deoarece este în centrul ţării, dar şi pentru că există spaţiu, deoarece componenţa batalionului va fi de aproximativ 1.000 de militari.
"Cincu este un centru naţional de antrenament. Pentru noi Cincu este cel mai bun loc pentru exerciţii", a afirmat colonelul Vincent Minguet.
În prezent în România sunt militari din Franţa şi Belgia, urmând ca în vară să se alăture şi Olanda.
"Poate că şi alte ţări vor contribui la acest grup de luptă", a mai spus comandantul grupului tactic al prezenţei avansate NATO din România.
”Planul este să avem din ce în ce mai multe arme”
Vincent Minguet a precizat că acum sunt prezente trupe de infanterie uşoară şi infanterie mecanizată.
"E vorba de vehicule blindate uşoare şi tancuri. Planul este să avem din ce în ce mai multe arme şi să fim tot mai puternici. Cu timpul, vom avea mai mult echipament, mai mult armament greu, dar pentru asta trebuie să ne asigurăm că vor exista locuri pentru mentenanţă, cu asta ne ocupăm acum, dar cred că în viitor vom avea tancuri mai puternice", a spus el.
Colonelul a arătat că soldaţii francezi s-au antrenat cu militarii români din brigăzile de vânători de munte din Braşov şi Miercurea Ciuc.
"Ne antrenăm în fiecare zi, cu soldaţi români, cu soldaţi americani, cu alte trupe care se află în România. Vorbim de activităţi operaţionale, nu de operaţiuni de război. Toate aceste exerciţii operaţionale fac parte dintr-un mesaj pe care îl trimitem armatei ruse", a mai spus Vincent Minguet.
El a subliniat că securitatea nu este o problemă care să preocupe România.
"Securitatea nu este o problemă pentru România, dar ne uităm peste graniţă, misiunea este să apărăm şi să descurajăm. (…) Ne antrenăm împreună cu România, în acest moment avem o companie la Cincu, oameni în Predeal, lângă Braşov, un pluton în Miercurea Ciuc, vom merge la Smârdan, să ne antrenam cu trupele americane şi române, în Craiova, în toată România au loc antrenamente cu trupele române. (…) Pasul următor este crearea unui batalion permanent, mai puternic, cu mai multe arme grele, pentru a preveni orice agresiuni sau orice destabilizare în România. Cred ca vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani", a afirmat colonelul Vincent Minguet.