Un bărbat care pretindea că este procuror a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, persoană fizică fără nicio calitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada mai - 30 iulie, bărbatul ar fi pretins şi ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranşe de 5.000, respectiv 6.000 euro) în schimbul influenţei pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa.
Concret, arată anchetatorii, persoana ar fi promis că îi va determina pe aceştia să dispună soluţii favorabile faţă de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei şi a uneia de tăinuire.
"De menţionat este faptul că, în data de 30 iulie, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită şi o legitimaţie falsă de 'procuror-şef birou', folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat şi implicit că influenţa sa ar fi una reală", se precizează în comunicat.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 5.000 de euro depusă de inculpat în vederea confiscării, menţionează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.