Un bărbat a dispărut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat

Un bărbat a dispărut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat din Bucureşti a fost dat dispărut, în noaptea de joi spre vineri, după ce barca în care se afla alături de un prieten s-a scufundat în Dunăre, pe canalul Sulina.

Cei doi bărbaţi, bucureşteanul în vârstă de 47 de ani şi un ilfovean de 39 de ani, se aflau la pescuit între milele marine 5 şi 6 ale Dunării, însă doar cel mai tânăr dintre ei a putut fi salvat de pescari aflaţi în zonă, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

„Persoana salvată de pescari a fost preluată de echipajul ambarcaţiunii de la Căpitănie, în şoc hipotermic, ulterior transportată la Sulina.

Forţele de intervenţie au reuşit ancorarea epavei, iar căutările au fost întrerupte în jurul orei 2,00, urmând ca acestea să fie reluate dimineaţă”.

purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Nicolae Botezatu
ADVERTISING

După evenimentul înregistrat joi, în jurul orei 23:00, primele căutări ale persoanei dispărute au fost efectuate de Pichetul de Pompieri Nave Operative Crişan, Căpitănia Sulina, Poliţia Transporturi şi ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina - Garda de Coastă.

Căpitănia Sulina şi Poliţia Transporturi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇