Ultranaționaliști ruși și membrii unui club de motocicliști apropiați de Putin au organizat o slujbă lângă granița cu Estonia pentru a „boteza” ortodox Luna și a o „uni” cu Rusia. Ritualul a implicat sfințirea unui bolovan acoperit cu desene, despre care organizatorii susțin că datează din epoca bronzului și provine din spațiu.
Evenimentul neobișnuit a avut loc duminică, la inițiativa lui Aleksandr Prohanov, președintele Clubului Izborski, un grup de analiză finanțat de stat care reunește intelectuali naționaliști și ultraconservatori. Printre membrii săi se numără Alexandr Dughin, un filozof politic naționalist supranumit „creierul lui Putin”, relatează Kiev Post.
La scurt timp după înființare, Clubul Izborski a emis o declarație prin care îi îndemna pe „toți oamenii de stat care prețuiesc viitorul Rusiei să acționeze ca un front patriotic și imperial unit” și să colaboreze pentru o „revenire la spiritualitatea creștin-ortodoxă și la universalitatea Rusiei tradiționale” pentru a face țara „invincibilă”, scrie publicația citată.
La botezul desfășurat în apropierea graniței cu Estonia au participat și „Lupii Nopții” („Night Wolves”), o grupare de motocicliști cu vederi politice radicale, pe care Vladimir Putin i-a numit „prieteni”.
Acești motocicliști au sprijinit anexarea Crimeii în 2014 și au luptat alături de separatiștii susținuți de Rusia în regiunea Donbas din estul Ucrainei.
Slujba de sfințire a unui bolovan
Potrivit site-ului independent rus de investigație Agentstvo, ritualul a inclus sfințirea pietrei Șcegleț. Aceasta este, de fapt, o bucată de granit acoperită cu petroglife din epoca bronzului - o formă de artă simbolică, primitivă, de obicei sub forma unor desene inscripționate.
O mostră de sol prelevată de lângă acest bolovan a fost pusă la baza unei cruci ceremoniale, apoi au avut loc o slujbă și o procesiune. Au urmat demonstrații cu un modul lunar rusesc și un vehicul militar blindat.
„Mesaj din ceruri” pentru Rusia
Într-o postare pe blog, liderul grupării „Lupii Nopții”, Alexandr Zaldastanov, a scris că piatra are „origine cerească”. Prohanov a numit-o „piatră selenară” și a susținut că aceasta „a căzut cu câteva milenii înaintea erei noastre”.
„A fost un mesaj din ceruri pentru acest pământ, care ulterior a devenit Rusia”, a declarat el, într-un interviu acordat publicației ruse Komsomolskaia Pravda.
T.D.
