UE și Marea Britanie pregătesc resetarea relațiilor post-Brexit printr-un nou acord

UE și Marea Britanie pregătesc resetarea relațiilor post-Brexit printr-un nou acord
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord provizoriu ce vizează domenii-cheie precum apărarea, securitatea, pescuitul și mobilitatea tinerilor.

Documentul urmează să fie aprobat oficial de cele 27 de state membre ale UE, înaintea summit-ului bilateral de luni de la Londra.

Acordul deschide calea pentru o cooperare extinsă post-Brexit, inclusiv accesul firmelor britanice la contractele majore de apărare europene.

Reprezentanţii guvernelor UE la Bruxelles au primit textul unui acord între Marea Britanie şi UE, iar documentul este în prezent aprobat de toate cele 27 de guverne ale UE, au declarat oficialii.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor întâlni luni, la Londra.

„Există un acord cu privire la diferitele texte şi aspecte paralele ale summit-ului UE-Marea Britanie”, a declarat un diplomat al UE.

„Din câte am înţeles, toate statele membre par să fie mulţumite de ceea ce a fost pus pe masă, în pragul summit-ului. În prezent, este în curs o procedură scrisă pentru a obţine acordul formal al tuturor statelor membre, dar aceasta nu ar trebui să cauzeze probleme”, a declarat diplomatul.

Marea Britanie este pe punctul de a conveni luni asupra celei mai importante resetări a relaţiilor cu Uniunea Europeană de la Brexit, urmărind o colaborare mai strânsă în domeniul comerţului şi al apărării pentru a contribui la creşterea economiei şi la consolidarea securităţii pe continent.

„Având în vedere semnalele pozitive venite din partea negociatorilor de la Londra în ultimele zile şi ore, scena este acum pregătită pentru o resetare foarte reuşită şi constructivă a relaţiilor, de care vor beneficia atât UE, cât şi Marea Britanie”, a declarat diplomatul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇