Uniunea Europeană a decis vineri să impună sancțiuni împotriva a șase cetățeni ruși suspectați de implicare în dezvoltarea unei toxine găsite în diferite probe prelevate din corpul liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi, după moartea acestuia prin otrăvire.
În special, UE îi acuză că au lucrat la dezvoltarea toxinei epibatidină (numită și toxina broaștei săgeată), o armă chimică care a fost ”foarte probabil” cauza decesului lui Navalnîi, a precizat Consiliul UE într-un comunicat, relatează EFE.
Cei șase ruși sancționați sunt oameni de știință și cercetători în domeniul militar, conform textului.
Unii au lucrat pentru Centrul științific Signal (cunoscut și sub numele de SC Signal), precum Igor Babkin, șeful laboratorului acestui centru.
Pe listă mai figurează Irina Dereviaghina, analistă în cercetare chimică la Institutul de stat de cercetare pentru chimie organică și tehnologie din Rusia, institut ce face parte din programul rusesc de arme chimice, și Mihail Guțaliuk, șeful unui departament al Academiei Militare ruse de apărare radiologică, chimică și biologică.
Consiliul a amintit că persoanelor incluse pe lista cu sancțiuni li se blochează activele și li se interzice să primească fonduri sau resurse financiare, direct sau indirect. În plus, li se interzice să călătorească în UE.
După aceste noi sancțiuni, 31 de persoane și șase entități figurează pe lista măsurilor restrictive ale UE împotriva utilizării și proliferării armelor chimice.
UE și-a reafirmat angajamentul de a combate proliferarea și utilizarea armelor chimice și de a sprijini dispozițiile prevăzute în Convenția privind interzicerea dezvoltării, producției, stocării și utilizării armelor chimice, precum și privind distrugerea acestora.
