Ucraina şi Rusia raportează pierderi semnificative în rândurile inamicului

Ucraina şi Rusia raportează pierderi semnificative în rândurile inamicului

Atât armata ucraineană, cât şi cea rusă au raportat luni pierderi masive în rândurile inamicului.

Astfel, armata ucraineană a anunțat uciderea a peste 5.000 de soldaţi ruşi şi distrugerea a 191 de tancuri de la începutul războiului, transmite dpa.

Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 6-a zi de război în Ucraina

Potrivit surselor ucrainene, au fost distruse 29 de elicoptere şi 29 de avioane ruseşti.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunţat că trupele sale au înaintat încă 16 kilometri în interiorul regiunii Lugansk din estul Ucrainei.

ADVERTISING

De la începutul "operaţiunii speciale", aşa cum denumeşte Moscova invadarea Ucrainei, au fost distruse peste 1.000 de obiective ale infrastructurii militare ucrainene, inclusiv peste 300 de tancuri.

Cifrele furnizate de ambele părţi nu au putut fi verificate în mod independent.

Deşi Rusia a recunoscut că a pierdut soldaţi în timpul luptelor din Ucraina, nu a comunicat un bilanţ.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇