Ucraina a fost invadată și din Belarus, țară care s-a aliat cu Rusia în acest război (Video)

Ucraina a fost invadată și din Belarus, țară care s-a aliat cu Rusia în acest război (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trupele ruse au invadat Ucraina din toate părțile, inclusiv dinspre Belarus, ţara condusă de dictatorul Aleksandr Lukașenko, care devine astfel implicat direct în război. Soldații din Belarus ar fi luat parte la atac, potrivit celor mai noi informații de la Kiev.

Urmăreşte LIVE desfăşurarea evenimentelor din Ucraina invadată de trupele lui Putin

Invazia a început în jurul orei 5 dimineața, când trupe ruse și bieloruse au atacat frontiera dintre Ucraina și Belarus, conform Ministerului de Interne din Ucraina. Atacul a fost dat cu artilerie, blindate și trupe de infanterie, fiind vizate posturile grănicerilor.

ADVERTISING

Apoi, la scurt timp, mai multe trupe şi vehicule militare au fost filmate trecând din Belarus în Ucraina, pe la punctul de frontieră Senkivka. Coloana a fost văzută intrând în Ucraina în jurul orei locale 6:48, potrivit CNN, care a și difuzat imaginile.

Lukașenko a vorbit în cursul dimineții cu Putin, apoi a anunțat că merge să discute și cu comandanții armatei sale.

Armatele din Rusia și Belarus tocmai au făcut împreună exerciții militare, așa cum fac în fiecare an, doar că de data aceasta în Belarus au venit pentru antrenamente 30.000 de militari ruși, care nu s-au mai întors acasă, iar acum putem vedea și de ce.

ADVERTISING

Mai mulți oficiali europeni susțin că republica Belarus și președintele Lukașenko trebuie să suporte aceleași sancțiuni impuse și Rusiei, pentru că sunt aliați în acest război împotriva Ucrainei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇