Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că ambasadorii a 10 ţări acreditaţi la Ankara, printre care se numără şi ambasadorii american, francez şi german, vor fi declaraţi persona non grata, după ce aceştia au lansat un apel pentru eliberarea opozantului Osman Kavala, transmite AFP.
”Am dispus ministerului nostru de externe să declare cât mai repede aceşti zece ambasadori persona non grata”, a spus Erdogan în timpul unei deplasări în centrul Turciei, fără să dea o dată precisă până la care ei vor trebui să părăsească Turcia.
Este vorba despre ambasadorii Canadei, Franţei, Finlandei, Danemarcei, Germaniei, Olandei, Noii Zeelande, Norvegiei, Suediei şi SUA.
Erdogan îşi anunţase deja cu două zile în urmă intenţia de a expulza aceşti ambasadori. Ei au fost convocaţi marţi la MAE turc pentru a li se transmite că apelul lor lansat într-un comunicat comun în ziua anterioară pentru eliberarea opozantului Osman Kavala este „inacceptabil”. „Îi daţi cumva o lecţie Turciei?”, a reacţionat şeful statului turc.
Osman Kavala, editor şi mecena turc în vârstă de 64 de ani, este acuzat de regimul preşedintelui Erdogan că a susţinut în 2013 manifestaţiile antiguvernamentale cunoscute sub numele de Mişcarea Gezi şi că a participat la tentativa de lovitură de stat din 2016. El se află în detenţie de patru ani, fără să fi primit o sentinţă.
Turcia expulzează 10 ambasadori, printre care cel german, francez și al SUA, care au cerut eliberarea unui opozant
ADVERTISING