Președintele american Donald Trump a anulat planul de transmitere în direct pe internet a execuției lui Nidal Hasan, fostul psihiatru militar care a ucis 13 persoane la baza Fort Hood în 2009. Execuția prin împușcare rămâne programată pentru 3 decembrie 2026, însă familiile victimelor vor putea asista personal.
Decizia vine pe fondul criticilor tot mai numeroase față de transformarea execuției într-un eveniment transmis public. Trump, care susținuse anterior inițiativa, a declarat joi că „mulți oameni foarte buni și bine intenționați ar prefera să nu-l privească murind”, relatează BBC.
De aceea, a spus Trump, „va muri, așa cum este programat, în fața unui pluton de execuție, dar acest eveniment nu va fi transmis în direct”. De asemenea, familiile victimelor vor putea fi prezente la execuție. „Merită să vadă cum se face DREPTATE!”, a adăugat președintele SUA.
Cu toate acestea, Donald Trump își apără în continuare ideea, spunând că o asemenea transmisiune ar fi putut avea un efect de descurajare.
„Cred că transmiterea execuției, pentru ca toată lumea să o vadă, ar fi putut avea un puternic efect de descurajare și ar fi arătat lumii cum îi tratează America pe teroriști și pe GUNOAIE precum Hasan”, a afirmat Trump.
Pentagonul anunțase săptămâna trecută că Hasan va fi executat prin împușcare pe 3 decembrie, iar secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, declarase ulterior că execuția va fi transmisă în direct, astfel încât publicul să o poată urmări.
- Americanii pregătesc o execuție prin împușcare, transmisă în direct. Ultima de acest fel a avut loc în 1945
- Execuție transmisă în direct. Axios: Planul lui Hegseth aduce pedeapsa capitală în era violenței virale
„Oamenii trebuie să înțeleagă că există consecințe grave pentru asemenea fapte”, a spus la acel moment Hegseth.
Ulterior, Trump a afirmat că aprobă „absolut” planul transmisiunii, deși Pentagonul încă analiza decizia. Despre Hasan a spus că este „complet nebun” și „chiar nu-mi pasă cum moare, atât timp cât moare, și cred că pedeapsa cu moartea este o modalitate foarte potrivită pentru el”.
În schimb, vicepreședintele JD Vance exprimase îndoieli că execuția va fi transmisă în direct și spusese că, dacă va fi totuși transmisă, el nu o va urmări.
Nidal Hasan, fost psihiatru al armatei americane, a deschis focul în 2009 la baza militară Fort Hood din Texas, ucigând 13 persoane și rănind alte 32. Execuția sa ar urma să fie prima din sistemul de justiție militară americană după mai bine de 60 de ani.
