Trump vrea să le interzică americanilor suspecți de COVID-19 să intre în țară

Trump vrea să le interzică americanilor suspecți de COVID-19 să intre în țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administraţia preşedintelui Donald Trump analizează o măsură prin care să împiedice revenirea în SUA a cetăţenilor americani şi rezidenţilor permanenţi dacă aceştia sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus.

Un responsabil american de rang înalt a declarat pentru agenţia Reuters că măsura, aflată în stadiu de proiect şi care ar putea suferi modificări, ar autoriza Guvernul să blocheze intrarea persoanelor despre care se crede că au contractat COVID-19 sau alte maladii.

ADVERTISING

Administraţia Trump a instituit o serie de restricţii cuprinzătoare în materie de imigraţie de la începutul pandemiei de coronavirus, suspendând unele proceduri de imigraţie legală şi autorizând deportarea rapidă a migranţilor prinşi la frontieră fără documente legale.

O ştire Reuters din luna mai informa că responsabili guvernamentali americani erau îngrijoraţi că persoane cu dublă cetăţenie, americană şi mexicană, s-ar putea refugia în SUA, dacă epidemia din Mexic se va agrava, punând astfel o presiune suplimentară asupra spitalelor din Statele Unite.

ADVERTISING

Proiectul de reglementare, despre care a scris pentru prima dată cotidianul New York Times în ediţia de luni, ar urma să fie emis de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), care a jucat un rol principal în răspunsul la pandemie, a indicat responsabilul.

Potrivit unui bilanţ alcătuit de Reuters, Statele Unite înregistrează cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus (peste 5 milioane) şi de decese în urma COVID-19 (peste 162.000) la nivel mondial.

ADVERTISING

Omar Jadwat, directorul programului pentru drepturile imigranţilor din cadrul ACLU (Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile), a atras atenţia, într-un comunicat, că interdicţia de intrare în ţară a unor cetăţeni americani ar fi neconstituţională şi ar constitui ”încă o eroare gravă într-un an care a văzut deja mult prea multe”.

CDC nu a dat curs deocamdată solicitării de a comenta pe marginea subiectului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇