Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că va majora de la 10% la 15% taxa vamală temporară aplicată importurilor americane din toate ţările, pe care a impus-o după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a respins programul său tarifar.
„În calitate de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, voi majora, cu efect imediat, taxele vamale mondiale de 10% aplicate ţărilor, multe dintre ele „jefuind” SUA de zeci de ani, fără să fie pedepsite (până la venirea mea!), la nivelul maxim permis şi testat legal, de 15%”, a scris Trump pe Truth Social.
Furios după decizia Curţii Supreme, Trump a ordonat vineri aplicarea imediată a unei taxe vamale de 10% asupra tuturor importurilor, în plus faţă de taxele vamale existente. Legea îi permite să impună o taxă de până la 15% timp de 150 de zile. Aceasta ar putea fi, însă, contestată în instanţă.
Trump a menționat că în intervalul oferit de lege administraţia sa va lucra la emiterea de taxe vamale noi şi „permise din punct de vedere legal”.
Casa Albă a menționat că noul nivel al taxei va intra în vigoare pe 24 februarie, deși s-ar putea confrunta cu contestații în justiție, relatează Sky News.
Răspunsul lui Trump după înfrângerea în justiție
Trump a dezvăluit noul tarif la scurt timp după ce judecătorii au interzis majoritatea tarifelor globale anunțate de Casa Albă anul trecut. Într-o decizie de 6-3, instanța a decis că președintele și-a depășit atribuțiile.
Decizia a reprezentat o victorie majoră pentru companiile și statele americane care au contestat taxele, deschizând calea către rambursări de tarife în valoare de miliarde de dolari, lansând totodată un nou val de incertitudine în peisajul comercial global.
La câteva ore după decizie, Trump a atacat, într-o conferință de presă tensionată la Casa Albă, mai mulți judecători ai Curții Supreme, afirmând că îi este rușine de membrii instanței care au votat pentru această hotărâre. Totodată, el i-a acuzat pe judecători că sunt „influențați de interese străine” fără a oferi dovezi.
„Decizia Curții Supreme în privința tarifelor este profund dezamăgitoare și îmi este rușine cu anumiți membri ai curții pentru că n-au avut curajul de a face ceea ce este corect pentru țara noastră”, a spus Trump.
Miza războiului juridic al tarifelor
Bătălia juridică a tarifelor s-a concentrat pe taxele de import pe care Trump le-a impus anul trecut pentru mărfuri din aproape fiecare țară din lume.
Hotărârea Curții Supreme a pus capăt tarifelor impuse de președintele american în aprilie 2025, care au dus la acorduri comerciale cu 20 de țări, inclusiv Marea Britanie, China, Vietnam, Elveția și Lesotho, o țară despre care Trump a spus că „nimeni nu a auzit vreodată”
Tarifele au vizat inițial Mexicul, Canada și China, înainte de a se extinde dramatic în aprilie anul trecut asupra a zeci de parteneri comerciali, în cadrul a ceea ce președintele a numit „Ziua Eliberării”. Casa Albă a invocat o lege din 1977 - Legea Internațională privind Puterile Economice de Urgență (IEEPA) - care îi conferă președintelui SUA puterea de a „reglementa” comerțul ca răspuns la o urgență.
Însă măsurile au stârnit proteste în SUA și în străinătate din partea companiilor care se confruntă cu o creștere bruscă a taxelor pe transporturile care intră în SUA și au alimentat îngrijorările că taxele ar duce la creșterea prețurilor.
Prima mare înfrângere pe fond pentru Trump
Hotărârea Curții Supreme, adoptată cu 6 voturi la 3 și susținută atât de judecători conservatori, cât și de liberali, are potențialul de a reseta relația dintre Casa Albă – care a forțat în repetate rânduri limitele legii – și Curtea Supremă, care în numeroase cazuri i-a validat demersurile de la revenirea lui Trump la putere, arată o analiză CNN.
De la revenirea la Casa Albă, Trump a obținut o serie de victorii la Curtea Supremă, dominată de conservatori. Printre ele s-au numărat o decizie care a îngreunat blocarea agendei sale de către instanțele inferioare și mai multe hotărâri de urgență favorabile politicilor sale privind imigrația și consolidarea puterii executive.
Asta după ce în 2024 Curtea i-a acordat imunitate penală pentru o parte dintre acțiunile din ultimele zile ale primului său mandat – o decizie istorică invocată frecvent ulterior de administrație.
Seria de succese s-a oprit însă vineri, când doi dintre judecătorii numiți chiar de Trump în primul mandat – Neil Gorsuch și Amy Coney Barrett – au votat împotriva lui.
Ce se întâmplă cu banii luați
Cazul tarifelor din 2025 se întoarce acum la instanțele inferioare, care vor trebui să stabilească modul în care ar putea fi returnate sumele deja colectate – aproximativ 134 de miliarde de dolari.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut restituirea imediată a banilor „încasați ilegal”, cu tot cu dobândă.
Judecătorul Brett Kavanaugh, în opinia sa separată, a avertizat că guvernul federal ar putea fi obligat să ramburseze miliarde de dolari companiilor care au plătit tarifele, deși unele dintre acestea au transferat deja costurile către consumatori.
Mai multe firme au deschis procese pentru a-și proteja dreptul la rambursare. Printre ele se numără și Costco, care a susținut în instanță că demersul este necesar pentru a nu-și pierde dreptul la recuperarea integrală a sumelor.
Numai că procesul ar putea dura luni sau chiar ani.Trump a spus încă de vineri că rambursările nu vor fi acordate fără o bătălie juridică, spunând că se așteaptă ca problema să rămână blocată în instanță ani de zile.
Totodată, el a dat asigurări că va apela la alte legi pentru a continua cu tarifele sale comerciale, despre care a susținut că încurajează investițiile și producția în SUA. „Avem alternative - alternative excelente și vom fi mult mai puternici datorită lor”, a spus el.
