Trump își dă doi foști colaboratori pe mâna Departamentului de Justiție. Cu ce i-au greșit

Trump își dă doi foști colaboratori pe mâna Departamentului de Justiție. Cu ce i-au greșit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a cerut, miercuri, Departamentului de Justiţie să investigheze doi foşti colaboratori din primul său mandat la Casa Albă, pe unul dintre aceştia acuzându-l de „trădare”, un gest extrem de neobişnuit pentru un preşedinte american.

Vizaţi sunt Miles Taylor, fost membru al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), şi Christopher Krebs, fost director al Agenţiei americane pentru securitate cibernetică (CISA).

În două documente prezidenţiale care îi vizează separat şi pe care le-a semnat miercuri după-amiază în Biroul Oval, Donald Trump cere Departamentului de Justiţie să deschidă anchete privind activităţile lor.

Ce-au făcut cei doi consilieri acuzaţi de Trump

Primul, pe atunci la DHS, scrisese în 2018 un editorial în New York Times în care îl mustra pe preşedinte, semnat însă Anonymous. "Rădăcina problemelor este imoralitatea preşedintelui", a criticat el, acuzându-l că ia "decizii cu jumătăţi de măsură, prost informate şi uneori iresponsabile".

Miles Taylor şi-a dezvăluit ulterior identitatea, publicând o carte intitulată "A Warning", după ce a părăsit administraţia americană.

Potrivit consilierului Casei Albe, Will Scharf, el este acuzat că a "divulgat informaţii confidenţiale" şi că a "făcut afirmaţii scandaloase" despre prima administraţie Trump.

"Îmi amintesc cu greu de el. Este cineva care a plecat, a scris o carte şi a spus tot felul de lucruri teribile. Toate minciunile. Cred că este un trădător. Este ca şi cum ar fi spion. Cred că este vinovat de trădare, dacă vreţi să ştiţi toată povestea", l-a atacat Donald Trump.

Miles Taylor a reacţionat pe X la directivele prezidenţiale, spunând că a prezis că miliardarul republican se va comporta aşa cum a făcut-o.

"Diferenţa de opinie nu este ilegală. Cu siguranţă nu este trădare. America se îndreaptă într-o direcţie foarte întunecată", a scris el.

A doua ţintă a preşedintelui, Christopher Krebs, a fost concediat de Donald Trump în noiembrie 2020 după ce a prezentat un raport care stabilea că nu există dovezi de fraudă în alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de adversarul său democrat Joe Biden.

De la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, primul preşedinte american care a fost condamnat penal a atacat mai mulţi foşti oficiali pe care îi consideră duşmani politici, refuzându-le în special accesul la informaţii confidenţiale. Se pare însă că, până în prezent, preşedintele nu a dat instrucţiuni directe Ministerului Justiţiei, care este teoretic independent, să deschidă anchete împotriva adversarilor politici.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇