Trenurile au întârzieri uriașe, de până la șase ore, din cauza defectării unei garnituri în Olt

Trenurile au întârzieri uriașe, de până la șase ore, din cauza defectării unei garnituri în Olt

Cinci trenuri de călători au întârzieri cuprinse între două şi şase ore, după ce traficul feroviar a fost închis pe un fir al căii ferate dintre Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, pe Magistrala 100, după defectarea unui tren de marfă privat. Celălalt fir de circulaţie era deja închis pentru lucrări.

Traficul feroviar s-a reluat sâmbătă dimineaţă, însă este de aşteptat ca şi alte garnituri să acumuleze întârzieri.

”Urmare închiderii accidentale de către CNCF CFR S.A. în data de 17.08.2024, între orele 2 şi 6.30, a liniei curente Drăgăneşti Olt-Fărcaşele mai multe trenuri cu circulaţie pe Magistrala 100 acumulează întârzieri cuprinse între 123 şi 361 minute. Celălalt fir de circulaţie este închis de mai mult timp pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară”, a informat, sâmbătă, CFR Călători.

ADVERTISING

Lista trenurilor cu întârzieri mari:

  • trenul IR 1992 cu circulaţie în relaţia Arad-Craiova-Bucureşti Nord-Constanţa (Mangalia) are o întârziere de 276 de minute,
  • trenul IR 1994 cu circulaţie în relaţia Craiova-Bucureşti Nord-Constanţa are o întârziere de 123 de minute,
  • trenul IR 1990 cu circulaţie în relaţia Mangalia-Constanţa-Bucureşti Nord-Craiova-Timişoara Nord are o întârziere de 361 de minute.
  • trenul RE 9900 cu circulaţie în relaţia Craiova-Bucureşti Nord are o întârziere de 201 minute,
  • trenul R 9381 cu circulaţie în relaţia Roşiori Nord-Craiova are o întârziere de 240 de minute.
ADVERTISING

”Pasagerii trenurilor IR 1994, 1990 şi IR 1922 au primit apă. Având în vedere întârzierile existente vor fi afectate şi alte trenuri în legătură aceste trenuri”, au arătat reprezentanţii CFR Călători.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că închiderea traficului a fost cauzată de defecţiuni la un tren de marfă al unui operator privat.

”Traficul feroviar a fost închis temporar, în intervalul orar 2:20 - 6:30, între staţiile Drăgăneşti Olt - Fărcaşele, pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări de tip Quick Wins) din cauza defecţiunii înregistrate la un tren privat de marfă, care aparţine GFR.

ADVERTISING

Menţionez faptul că, pentru remedierea defecţiunii la unul dintre vagoanele trenului de marfă şi retragerea întregii garnituri din linie curentă, cele 9 trenuri de călători care erau programate să tranziteze zona respectivă au staţionat până la finalizarea intervenţiilor, în gările adiacente.

La ora 6.30 a fost eliberată linia şi s-a reluat traficul pe firul II, între Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele”, a adăugat Brânzan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇