Trei foști șefi de la Apele Române, trimiși în judecată de DNA pentru angajări ilegale în județele lovite de inundații

Trei foști șefi de la Apele Române, trimiși în judecată de DNA pentru angajări ilegale în județele lovite de inundații
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii DNA au trimis în judecată trei foști șefi ai Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad pentru abuz în serviciu. Directorul de la Iași este acuzat că a numit la Galați și Vaslui persoane care nu îndeplineau condițiile de vechime și de experiență.

Procurorii DNA Iași anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

  • Petru Avram, la data faptelor director al Administrației Bazinale de Apă (A.B.A) Prut-Bârlad, pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, ambele în formă continuată.
  • Sebastian Gabriel Fordea, la data faptelor delegat în funcția de inginer șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată.
  • Laurențiu Nicolae Pricope, la data faptelor delegat în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată.
ADVERTISING

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că numirile în funcții s-au făcut, deși nu erau îndeplinite condițiile de vechime și de experiență.

Astfel, în 2020, directorul (A.B.A) Prut-Bârlad, Petru Avram, i-a delegat pe ceilalți doi inculpați în funcții de conducere, ulterior cu prelungire, deși niciunul nu îndeplinea condițiile de vechime și experiență necesare pentru ocuparea funcțiilor respective.

Concret, Sebastian Gabriel Fordea a fost delegat în funcția de inginer șef în cadrul SGA Vaslui, iar Pricope Laurențiu Nicolae a fost delegat în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați.

ADVERTISING

Cei doi au fost încadrați pe baza a două decizii semnate cu încălcarea prevederilor legale de către Petru Avram. Iar o a treia decizie a fost semnată tot în condiții de nelegalitate de un subordonat, la solicitarea lui Avram, arată procurorii DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că prin acțiunile sale inculpatul Petru Avram a contribuit la producerea unui prejudiciu total de 133.454 lei în dauna A.B.A. Prut-Bîrlad, reprezentând drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal ceilalți doi inculpați în perioada mai 2020 – ianuarie 2021.

ADVERTISING

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând celor trei inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.

Petru Avram a mai fost trimis în judecată de către DNA în alte două dosare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇