Trageri speciale loto şi premiu de 3 milioane de euro la Joker, în ziua de alegeri

Trageri speciale loto şi premiu de 3 milioane de euro la Joker, în ziua de alegeri

Reportul la categoria I a jocului Joker se ridică la 14,46 milioane de lei (peste 2,96 milioane de euro) în cadrul extragerilor loto de duminică, 6 decembrie.

De asemenea, la Loto 6/49 este în joc o sumă de peste 6,89 milioane lei (aproximativ 1,41 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,9 milioane de lei (peste 389.000 de euro), informează Loteria Română.

La Joker, la categoria a II-a, se înregistrează un report de peste 767.000 de lei (circa 157.000 de euro) la care se adaugă câte un autoturism Dacia Logan pentru fiecare variantă câştigătoare la aceasta categorie.

ADVERTISING

La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 542.000 de lei (peste 111.000 de euro).

La Loto 5/40 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 668.000 de lei (peste 137.000 de euro) la care se adaugă câte un autoturism Dacia Logan pentru fiecare varianta câştigătoare la această categorie.

La Super Noroc reportul cumulat este în valoare de peste 24.200 de lei.

Loteria Română precizează că valoarea unui autoturism Dacia Logan este de 45.324,70 lei.

Acordarea câştigurilor în autoturisme se va face în ordinea cronologică a revendicării câştigurilor, în limita numărului de autoturisme disponibile.

În situaţia în care numărul total de variante câştigătoare la categoria a II-a la Joker şi la categoria I la LOTO 5/40 este mai mare decât numărul de autoturisme Dacia Logan disponibile la nivelul C.N. Loteria Română S.A. pentru a fi acordate ca premii: după epuizarea numărului de autoturisme Dacia Logan disponibile se va acorda contravaloarea în bani a autoturismului/autoturismelor aferente celorlalte variante câştigătoare menţionate, respectiv 45.324,70 lei.

ADVERTISING

Tragerile speciale de Moș Nicolae

Duminică, 6 decembrie a.c., Loteria Română organizează Tragerile speciale loto de Moş Nicolae.

Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc două trageri: o tragere principală şi o tragere suplimentară.

Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: Loto 6/49 - 200.000 de lei, Joker - 100.000 de lei şi Loto 5/40 - 50.000 de lei.

La tragerile loto de joi, 3 decembrie, Loteria Română a acordat peste 8.300 de câştiguri în valoare totală de peste 390.600 de lei.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇