Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator și a murit, duminică, în zona Șaua Călugărului din Munții Bucegi. Bărbatul era angajat la cabana Piatra Arsă.
Salvamontiștii din Sinaia au încercat, timp de o oră, să îl salveze, însă eforturile salvatorilor au fost în zadar.
”Este o zi tristă pentru că un om al muntelui, pe care îl știam, a murit în brațele noastre”, a transmis ulterior Salvamont Sinaia.
Salvamont: 17 recomandări pentru turiștii care merg la munte
”La ora 11:03 am fost anunțați că o persoană se simte rău și a căzut din picioare în Șaua Călugărului. Coborâm drept de pe Furnica cu snowmobilul (pantă cu înclinație de 40 grade) astfel prima echipă de intervenție ajunge la fața locului la 11:09. Evaluam și constatăm că persoana a intrat în stop cardio-respirator. Sunt inițiate manevrele de resuscitare, efectuându-se masaj cardiac și pentru câteva minute pacientul pare să-și revină.
Continuăm masajul timp de 50 de minute. Din păcate, tot ce ne-a mai rămas de făcut a fost să-l transportăm la Cota 1400. Este o zi tristă pentru că un om al muntelui, pe care îl știam, a murit în brațele noastre. Echipa Salvamont Sinaia transmite sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul postat pe Facebook de salvamontiști.
Şeful Salvamont Sinaia, Nicolae Cojanu, a declarat, luni, pentru Agerpres, că persoana în cauză, un bărbat de 62 de ani, era angajat la cabana Piatra Arsă ca instalator.
Vezi și:
A.D.