Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că miercuri se circulă cu dificultate pe DN 1, pe Valea Prahovei. Pe sensul spre Ploiești, traficul este intens și se merge în coloană în stațiunile Predeal, Azuga și Bușteni, dar și între Posada și Comarnic.
Probleme sunt și pe sensul de urcare către Brașov, unde circulația este îngreunată între Nistorești și Comarnic, precum și în zona stațiunii Bușteni.
Pentru evitarea zonelor aglomerate, polițiștii recomandă șoferilor să ia în calcul rute alternative și să își planifice traseul cu ajutorul aplicațiilor de trafic.
Printre variantele indicate se numără:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – Autostrada A3 – București
- DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București
Autoritățile mai atrag atenția că, la revenirea din vacanță, timpul de parcurs poate fi mai mare decât de obicei și îi sfătuiesc pe conducătorii auto să verifice din timp valorile de trafic și să aleagă rute ocolitoare, dacă este necesar.
Totodată, șoferii sunt îndemnați să conducă prudent, să respecte regulile de circulație, să evite depășirile riscante și orice activitate care le-ar putea distrage atenția.
Poliția reamintește că este interzis condusul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și că, pe carosabil acoperit cu polei, gheață sau zăpadă, autovehiculele trebuie echipate cu anvelope de iarnă.
