Timișoara: Un șef de poliție, arestat. Găzduia petreceri unde se consumau droguri de mare risc

Timișoara: Un șef de poliție, arestat. Găzduia petreceri unde se consumau droguri de mare risc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi bărbaţi, dintre care unul este şeful Secţiei 1 Urbană de Poliţie din Timişoara, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ei fiind implicaţi în consumul de droguri. Polițistul ar fi organizat petreceri în propria casă, unde ar fi fost consumate droguri de mare risc. 11 percheziții au fost făcute sâmbătă, iar audierile au avut loc peste noapte. Cantități însemnate de droguri, dar și bani pregătiți pentru cumpărarea de droguri au fost găsiți în timpul perchezițiilor.

UPDATE: Instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. „Față de cele două persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis duminică după-amiaza Poliția Timiș.

11 percheziţii au fost făcute sâmbătă seară, de ofiţerii de la Combaterea Crimei Organizate, coordonaţi de procurorii DIICOT din Timişoara.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Opinia Țimișoarei, percheziţiile au avut loc după ce anchetatorii au obţinut informaţii că în locuinţa comisarului şef de poliţie se organizează constant petreceri la care se consumă şi diferite tipuri de droguri.

DIICOT droguri
Foto: DIICOT

Investigațiile au început în 2024, când polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, „în municipiul Timișoara, acționează o grupare cu preocupări infracționale pe linia traficului de droguri de risc și de mare risc”, informează IPJ Timiș.

Potrivit sursei citate, „polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cu vârstele de 38 și 53 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată”.

Cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței și tolerării consumului de droguri s-au extins și asupra unui polițist din cadrul IPJ Timiș.

„Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în intervalul februarie – martie 2025, în mod repetat, bărbatul în vârstă de 53 de ani (polițist) ar fi găzduit în locuința sa mai multe evenimente private, pe parcursul cărora au fost consumate substanțe interzise (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cocaină, amfetamină și 2MMC).

De asemenea, în sarcina unui alt bărbat, de 38 de ani, s-a reținut că, pe parcursul anului 2025, ar fi procurat în scopul comercializării droguri de risc și mare risc”, au precizat anchetatorii.

În urma percheziţiei la locuinţa bărbatului, au fost găsite 25 de grame cristal (3-CMC, drog de mare risc).

Percheziţiile au continuat şi la cei care participau frecvent la petrecerile date de şeful de secţie de poliţie, iar într-o locuinţă au fost găsite 3,8 kilograme de canabis (drog de risc).

DIICOT canabis
Foto: DIICOT

În alte locuinţe, în urma percheziţiilor, au fost găsite diferite cantităţi mai mici de stupefiante. Anchetatorii spun că acestea erau destinate consumului propriu.

De asemenea, au fost găsiţi şi bani pregătiţi pentru cumpărarea de droguri.

Toţi suspecţii au fost audiaţi de procurorii DIICOT noaptea trecută. În urma audierilor, şeful de secţie de poliţie şi cel în locuinţa căruia au fost găsite aproape 4 kg de droguri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Ei au fost prezentați judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Celelalte persoane ridicate în urma percheziţiilor sunt cercetate în stare de libertate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, precum și al polițiștilor de la IPJ Timiș.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇