Țara care va executa o femeie pentru prima dată în aproape 20 de ani

Țara care va executa o femeie pentru prima dată în aproape 20 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Singapore urmează să execute vineri o femeie pentru prima dată în aproape 20 de ani, fiind una dintre cele două execuții planificate săptămâna aceasta.

Saridewi Djamani a fost condamnată la pedeapsa cu moartea în 2018, după ce a fost găsită vinovată de deţinerea a aproximativ 30 g de heroină în scopul traficului, potrivit organizației Transformative Justice Collective (TJC), care urmărește cazurile de condamnare la moarte, scrie The Guardian.

Dacă va fi executată, ar fi prima femeie executată în Singapore din 2004, când Yen May Woen, o coafeză în vârstă de 36 de ani, a fost spânzurată pentru trafic de droguri.

ADVERTISING

Mohd Aziz bin Hussain, un malaezian din Singapore, în vârstă de 56 de ani, va fi executat miercuri, potrivit TJC. El a fost condamnat la moarte în 2018, după ce a fost găsit vinovat de trafic de aproximativ 50 g de heroină, a spus grupul.

Singapore are unele dintre cele mai dure legi în privința drogurilor din lume și a atras critici internaționale în ultimii ani pentru execuțiile deținuților condamnați pentru infracțiuni legate de droguri.

Saridewi este una dintre cele două femei din Singapore condamnate la moarte, potrivit lui Kirsten Han, o jurnalistă și activistă care a petrecut un deceniu militând împotriva pedepsei cu moartea.

ADVERTISING

„Odată ce și-a epuizat opțiunile de apel, era o chestiune de timp pentru ca ea să primească un ordin de execuție. Autoritățile nu sunt impresionate de faptul că majoritatea condamnaților la moarte provin din grupuri marginalizate și vulnerabile”, a declarat Han.

Guvernul susține că pedeapsa cu moartea este un mijloc eficient de descurajare a criminalității legate de droguri, menține orașul în siguranță și este susținută pe scară largă de către public. De asemenea, Executivul spune că procesele sunt corecte.

ADVERTISING

Cercetările efectuate de Amnesty International au arătat că Singapore a fost una dintre puținele țări care au executat oameni pentru infracțiuni legate de droguri anul trecut, alături de China, Arabia Saudită și Iran.

„Nu există nicio dovadă că pedeapsa cu moartea are un efect descurajator sau că are vreun impact asupra consumului de droguri. Pe măsură ce țările din întreaga lume elimină pedeapsa cu moartea, autoritățile din Singapore nu vor să facă acest lucru”, a declarat Chiara Sangiorgio, de la Amnesty International.

Cel puțin 13 persoane au fost spânzurate până acum în Singapore de când guvernul a reluat execuțiile după o pauză de doi ani în timpul pandemiei de Covid-19.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇