Bărbatul arestat pentru uciderea activistului conservator Charlie Kirk nu colaborează cu anchetatorii, a declarat guvernatorul statului Utah, Spencer Cox.
„El nu cooperează, dar toate persoanele din jurul său cooperează şi cred că acest lucru este foarte important”, a spus Cox la postul ABC News. Suspectul, Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, urmează să fie pus oficial sub acuzare marţi.
Anchetatorii încearcă să afle motivul pentru care Robinson s-a urcat pe acoperişul Universităţii Utah Valley şi l-a împuşcat pe Kirk în gât, de la distanţă, în timpul unui eveniment la care participau 3.000 de oameni.
Incidentul a avut loc miercuri, la prânz, în oraşul Orem, la 65 de kilometri de Salt Lake City. Charlie Kirk, cofondator al grupului Turning Point USA şi apropiat al preşedintelui Donald Trump, a murit pe loc.
Relația suspectului cu colegul de cameră
Guvernatorul a precizat că una dintre persoanele care cooperează strâns cu anchetatorii este colegul de cameră şi iubitul suspectului, descris de FBI drept „un bărbat în tranziţie către a fi femeie”. Cox a subliniat că acesta s-a dovedit „incredibil de cooperant”.
Axios a relatat, citând şase surse, că Robinson avea o relaţie romantică cu această persoană. Întrebat dacă identitatea de gen are relevanţă pentru caz, Cox a răspuns: „Asta încercăm să aflăm în acest moment… încercăm să punem toate aceste lucruri cap la cap”.
Mesaje bizare pe cartușe
Autorităţile au descoperit inscripţii pe patru cartuşe folosite în atac, cu trimiteri la glume şi meme din jocuri video. Una dintre inscripţii spunea: „Hei, fascistule! ÎNCASEAZĂ ASTA!”, urmată de o combinaţie de săgeţi, aparent o referinţă la un joc video.
Alt cartuş conţinea mesajul: „Dacă citeşti asta, eşti GAY Lmao”.
Radicalizare și motivații
Robinson, student la Dixie Technical College, a fost prins la casa părinţilor săi, după o căutare de 33 de ore. Rudele au alertat poliţia asupra implicării sale. Cox a declarat că, deşi provenea dintr-o familie religioasă şi conservatoare, „ideologia lui era foarte diferită de cea a familiei”.
Documentele arată că Robinson nu era afiliat politic, dar în ultimii ani îşi exprimase antipatia faţă de Kirk. „Nu era un fan”, a spus guvernatorul.
Asasinatul a alimentat temerile privind escaladarea violenţei politice în SUA. Mulţi republicani, inclusiv Trump, au acuzat stânga că incită la ură împotriva conservatorilor.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a cerut temperarea discursului public: „Trebuie să reducem retorica”. El a avertizat că etichetările dure, precum „fascişti” sau „duşmani ai statului”, pot încuraja persoane instabile să recurgă la violenţă.
Rolul rețelelor sociale
Cox a afirmat că reţelele sociale au „jucat un rol direct în fiecare asasinat şi tentativă de asasinat pe care le-am văzut în ultimii cinci, şase ani”. În acelaşi timp, Trump i-a atribuit lui Kirk meritul de a fi atras tinerii către conservatorism.
Vineri, văduva lui Kirk a transmis că mişcarea Turning Point îşi va continua activitatea. Un eveniment comemorativ va fi organizat pe 21 septembrie, în Glendale, Arizona.