Statele Unite sunt pregătite să reia vineri, la Geneva, negocierile cu Iranul privind programul nuclear, cu condiția ca Teheranul să transmită în următoarele 48 de ore un proiect de acord nuclear. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că există șanse pentru încheierea unui acord cu Statele Unite privind programul nuclear al Iranului.
Delegația americană este pregătită să participe la o nouă rundă de discuții cu Iran vineri, la Geneva, dacă va primi în 48 de ore o propunere clară privind un posibil acord nuclear, relatează publicația Axios citată de Mediafax.
Însă ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a evocat duminică o posibilă nouă întrevedere cu delegația americană joia viitoare, în Elveția, transmite AFP, citată de Agerpres.
O șansă pentru o soluție
Araghchi a afirmat că se lucrează la o primă propunere de acord cu Statele Unite privind arsenalul nuclear.
„Continuăm negocierile, lucrând în același timp la elementele unui acord și la o primă versiune a textului. Cred că există încă o șansă bună de a ajunge la o soluție diplomatică într-un mod reciproc avantajos”, a declarat șeful diplomației de la Teheran, într-un interviu acordat CBS, citat de Le Figaro.
Araghchi a mai punctat că negocierile directe ar putea fi reluate în cursul săptămânii viitoare. „Cred că atunci când ne vom întâlni, probabil joia aceasta la Geneva, putem lucra la aceste puncte, putem pregăti un text bun și putem ajunge rapid la un acord”.
Despre subiectele aflate pe agendă, ministrul a precizat: „Deocamdată, negociem doar problema nucleară și nu se abordează alte subiecte”.
Iranul își reafirmă dreptul de a se apăra
În același timp, Abbas Araghchi a reafirmat dreptul Iranului de a se apăra în cazul unui atac american. „Dacă Statele Unite ne atacă, avem tot dreptul să ne apărăm. Rachetele noastre nu pot ajunge pe teritoriul american. Prin urmare, evident, trebuie să găsim o altă soluție și să atacăm baze americane din regiune”, a spus ministrul, subliniind că în cazul unui atac, riposta ar fi „legitimă”.
Statele Unite au dislocat o forță militară masivă în regiune, ca factor de presiune pentru a se ajunge la un acord cu Iranul privind arsenalul său nuclear.
Termenul lui Trump
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat vineri Teheranul că trebuie să ajungă la un acord privind programul său nuclear, în caz contrar urmând să se confrunte cu „lucruri foarte rele”.
Trump a dat și un termen limită pentru a se ajunge la un acord, anunțând: „Cred că ar fi suficient timp, 10-15 zile, cam atât maxim”.
Oficialii americani și iranieni s-au întâlnit săptămâna trecută la Geneva, unde cele două părți au ajuns la un acord de principiu asupra unor „linii directoare”, iar ministrul iranian de Externe a anunțat vineri: „Următorul pas pentru mine este să prezint o propunere pentru un potențial acord omologilor mei americani. Cred că în două sau trei zile va fi gata”.
