Violențele continuă în SUA: Dublu atac armat în California, soldat cu cel puțin șapte morți

Violențele continuă în SUA: Dublu atac armat în California, soldat cu cel puțin șapte morți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin şapte persoane au fost ucise luni în apropiere de San Francisco în două atacuri armate care par să fi fost comise de aceeaşi persoană, au indicat posturile locale de televiziune, autorităţile locale indicând că un suspect a fost arestat, notează AFP.

„Suspectul a fost arestat. Nu mai există niciun pericol pentru populaţie în acest moment”, a scris pe Twitter biroul şerifului din comitatul San Mateo, care include oraşul Half Moon Bay unde au avut loc tragediile.

O conferinţă de presă anunţată pentru prima dată pentru orele 02.00 GMT deocamdată nu a avut loc.Biroul şerifului a scris anterior că agenţii săi au intervenit după "un atac armat care a făcut mai multe victime".

ADVERTISING

Ambele atacuri armate au avut loc în ferme apropiate una de cealaltă, au precizat posturile locale afiliate la ABC şi NBC. În plus, o a opta victimă este grav rănită. Victimele sunt muncitori agricoli chinezi, potrivit unui ales local citat.

Arestarea suspectului, numit de posturile locale ABC şi NBC drept Zhao Chunli, 67 de ani, a fost filmată de ambele canale.

Un asiatic, îmbrăcat într-o vestă gri cu mâneci roşii şi o şapcă gri deschis, este întins la pământ şi încătuşat, apoi percheziţionat, înainte de a fi escortat de mai mulţi poliţişti.

ADVERTISING

Potrivit NBC, bărbatul a fost reperat în vehiculul său în parcarea secţiei de poliţie din Half Moon Bay, iar în maşina lui a fost găsită o armă.

Acest nou masacru are loc la mai puţin de 48 de ore după ce un alt trăgător de origine asiatică a ucis 11 persoane într-o sală de dans de lângă Los Angeles, ceea ce guvernatorul Californiei Gavin Newsom a deplâns din nou.

"Mă aflu la spital pentru a mă întâlni cu victimele unei atac armat în masă când sunt chemat deoparte pentru a mi se raporta un alt atac armat. De data aceasta la Half Moon Bay. Tragedie după tragedie", a scris democratul pe Twitter.

ADVERTISING

Joe Biden a fost, de asemenea, informat, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, pe Twitter. Preşedintele american "a cerut forţelor de ordine federale să ofere toată asistenţa necesară autorităţilor locale", a precizat aceasta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇