SUA au sancționat zeci de persoane și instituții din Ungaria pentru legăturile cu Rusia. Cum a reacționat Budapesta

SUA au sancționat zeci de persoane și instituții din Ungaria pentru legăturile cu Rusia. Cum a reacționat Budapesta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ambasadorul american la Budapesta, David Pressman, a anunţat că Statele Unite au sancţionat peste 50 de persoane şi instituţii pentru legăturile lor cu Rusia, inclusiv Banca Internaţională de Investiţii (IIB) şi pe Imre Laszlóczki, vicepreşedintele ungar al IIB şi fost ambasador al Ungariei în Kazahstan şi Azerbaidjan.

Printre maghiarii sancţionaţi de Washington se numără o serie de alţi lideri ai IIB, printre care preşedintele IIB, Nikolai Kozov, şi Georgij Potapov, vicepreşedintele Consiliului Guvernatorilor IIB.

„Suntem îngrijoraţi de faptul că guvernul ungar continuă să menţină legături strânse cu Rusia, în ciuda agresiunii brutale neîncetate a Rusiei împotriva Ucrainei şi a ameninţării la adresa securităţii transatlantice", a declarat ambasadorul SUA la Budapesta.

„Prezenţa acestei platforme opace a Kremlinului (IIB) în inima Ungariei ameninţă securitatea şi suveranitatea poporului ungar, a vecinilor săi europeni şi a aliaţilor săi din NATO", a declarat ambasadorul David Pressman, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Bulgaria, Cehia, România şi Slovacia şi-au încheiat participarea la IIB. Guvernul ungar nu a luat însă nicio măsură împotriva băncii, care şi-a mutat operaţiunile la Budapesta în 2019.

Pressman spune că SUA şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la prezenţa băncii, dar că, spre deosebire de alţi aliaţi NATO, guvernul premierului Viktor Orban a respins aceste îngrijorări şi a găzduit în continuare IIB.

„Prin acest anunţ, Statele Unite demonstrează că vor lua măsuri ca răspuns la opţiunile Ungariei şi pentru a limita accesul Rusiei şi al persoanelor sancţionate la sistemul financiar internaţional", a punctat ambasadorul.

Un comunicat al Trezoreriei SUA arată că existenţa IIB la Budapesta a permis Rusiei să îşi consolideze prezenţa serviciilor de informaţii în Europa şi „ar putea servi drept mecanism pentru corupţie şi finanţare ilicită, inclusiv pentru încălcări ale sancţiunilor".

ADVERTISING

„Prezenţa IIB la Budapesta permite Rusiei să îşi sporească prezenţa serviciilor de informaţii în Europa, deschide uşa pentru activităţile de influenţă malignă ale Kremlinului în Europa Centrală şi în Balcanii de Vest şi ar putea servi drept mecanism pentru corupţie şi finanţare ilicită, inclusiv pentru încălcarea sancţiunilor", se arată în comunicatul Trezoreriei americane.

Reacția Budapestei

În ciuda presiunii SUA, Guvernul ungar nu îşi va schimba poziţia conform căreia doar încetarea focului şi pacea pot salva vieţi în războiul dintre Rusia şi Ucraina, a declarat înainte de acest anunţ reprezentantul premierului Viktor Orban, ministrul Gergely Gulyás, care a acuzat Ambasada SUA că face campanie pro-război.

„Este în interesul comun să se ajungă cât mai repede la o încetare a focului şi la discuţii de pace, şi nu există nicio presiune diplomatică sau chiar prietenească din partea aliaţilor la care Ungaria să nu reziste. Prin urmare, obiectivul este de a face clar pentru toată lumea că guvernul ungar nu îşi va schimba poziţia. Chiar şi sub presiunea americană, nu suntem dispuşi să ne schimbăm poziţia conform căreia vieţile pot fi salvate doar prin încetarea focului şi pace", a declarat şeful de cabinet al lui Viktor Orban.

ADVERTISING

Pe de altă parte, ministrul de Externe Peter Szijjarto, care marţi a fost în vizită la Moscova, l-a primit miercuri la Budapesta pe omologul său din Belarus, ţară aliată cu Rusia, Siarhei Aleinik.

„Speranţa pentru pace în Ucraina va rămâne vie atâta timp cât canalele de comunicare sunt deschise şi, prin urmare, este important să se menţină dialogul cu Belarus, în ciuda tuturor criticilor şi atacurilor aşteptate", a declarat Szijjártó.

Peter Szijjarto a vizitat Moscova în această săptămână pentru discuţii privind aprovizionarea cu gaze şi petrol, precum şi despre un proiect în curs de desfăşurare al Rosatom de extindere a centralei nucleare de la Pak.

Sancțiuni americane în 20 de țări

În total, Statele Unite au impus miercuri sancţiuni împotriva a peste 120 de entităţi, urmărind cu precădere persoane fizice sau juridice care au legături cu Rosatom şi firme cu sediul în ţări partenere precum Ungaria, dar şi Turcia.

Sancţiunile, impuse de departamentele Trezoreriei şi de Stat, în colaborare cu Marea Britanie, au lovit entităţi şi persoane din peste 20 de state şi jurisdicţii, inclusiv o companie militară privată rusă, o firmă cu sediul în China şi o banca deţinută de ruşi în Ungaria.

Trezoreria a precizat că a impus sancţiuni împotriva celor care facilitează circulaţia de capital rusesc şi împotriva celor care se sustrag sancţiunilor, în întreaga lume, inclusiv în Emiratele Arabe Unite şi China.

Statele Unite au impus sancţiuni pentru cel puţin patru entităţi cu sediul în Turcia, despre care au afirmat că au încălcat sancţiunile americane pentru anumite exporturi şi au ajutat efortul de război al Rusiei. 

Analistul Clayton Allen de la Eurasia Group a declarat că sancţionarea firmelor turceşti semnalează că naţiunile partenere ale SUA nu sunt imune la acţiunile americane. 

„Depăşirea acestui prag este o evoluţie importantă", a spus el, arătând că voinţa de a pune în aplicare astfel de acţiuni, chiar dacă provoacă fricţiuni cu partenerii, semnalează o „aşteptare a SUA ca actuala structură de sancţiuni să reziste pe termen lung".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇