Stenograme DNA - Ludovic Orban către Ion Rădoi: "El Maximo". Fostul sindicalist de la metrou: "Marele preşedinte la pătrat"

Stenograme DNA - Ludovic Orban către Ion Rădoi: "El Maximo". Fostul sindicalist de la metrou: "Marele preşedinte la pătrat"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ciuda insistenţelor lui Ion Rădoi, Ludovic Orban şi Violeta Alexandru nu i-au cerut ministrului Trasporturilor, Cătălin Drulă, să oprească demolarea spaţiilor comerciale de la metrou, arată stenogramele DNA. Deşi i s-a adresat lui Rădoi cu apelativul „El Maximo” şi a avut discuţii amicale cu acesta, Ludovic Orban nu a intervenit pentru a-l influența pe Drulă.

Ion Rădoi, fostul lider al sindicatului de la metrou, i-a cerut lui Ludovic Orban, la acea vreme preşedinte PNL şi unul dintre liderii coaliţiei de guvernare, să-l oprească pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, din acţiunea de demolare a spaţiilor comerciale de la metrou, arată rechizitoriul DNA.

Într-o discuţie telefonică interceptată de DNA, Ludovic Orban i se adresează lui Ion Rădoi cu sintagma "El Maximo", în timp ce fostul lider sindical îl numeşte pe Orban "marele preşedinte la pătrat".

ADVERTISING

Ludovic Orban: El Maximo!
Ion Rădoi: Ei, o juma' de Maximo, față de Marele Președinte la pătrat!
Orban: Ce faci?
Rădoi: Ce să fac? Iată că…hm, cu ale mele, cum se văd așa, de la distanță. Și mai mă uit și la ale tale, că pentru mine Orban va rămâne prieten toată viața!
Orban: Păi, normal!
Rădoi: Și… cred, cred că trebuie să dăm puțin ochi-n ochi… că nu, mai… nu știu, să mai contăm puțin, că nu-mi place ce vor oamenii ăștia.
Orban: Îhî.
Rădoi: Și care m-am întâlnit cu el la ușă când Președintele la pătrat a împlinit 58 de ani, eu eram… A venit, m-a bătut pe umăr la ușă acolo, că eu eram în hol.
Orban: Da…?
Rădoi: Că acolo o… așa, o nuanță, o atenție am trimis-o la partid, că puteam așa…

Orban: Mersi!… [neinteligibil]…
Rădoi: Ei…i ̂n fine! Nu-i nicio problemă! Nicio problemă!
Orban: Îhî! Nu fi supărat!
Rădoi: Și…
Orban:… [neinteligibil]…

ADVERTISING

Rădoi:… că vrea el o întâlnire tete-a-tete. Zic: "Acum, după atâta vreme vrei tete-a-tete?! ", zic: "Hm… după ce spune președintele!"
Orban: Îhî.
Rădoi: Și așa s-a încheiat. Și acum, chiar dacă vorbim la telefon, dar trebuia să transmit mesajul ăsta. Și îl întreb pe președinte la pătrat când… când ne putem întâlni?

Orban: Săptămâna viitoare, marți sau miercuri… [neinteligibil]…
Rădoi: Pentru câteva, pentru câteva minute, nu trebuie… Că nu ne trebuie…
Orban: Da, mă, săptămâna viitoare, marți sau miercuri!
Rădoi: Bun! Hai!

Orban: Îhî. Dă-mi un semnal dimineață…
Rădoi: Să fie când, în jur de prânz, așa? Da? De dimineață?

Orban: Da, dimineață dă-mi! Eu sunt, de la 08:00 plec de-acasă.
Rădoi: Am înțeles.
Orban: Dă-mi un telefon când sunt în mașină și stabilim, da?

Rădoi: Am înțeles, Presidente! Așa rămâne!
Orban: Te îmbrățișez, CORNEL!
Rădoi: Toate cele bune, o seară bună! Numai bine!
Orban: Toate bune! Pa! Pa!

ADVERTISING

Ion Rădoi le-a solicitat angajaților Metrorex să transmită mesaje telefonice premierului Florin Cîţu şi președintelui PNL Ludovic Orban în care să ceară remanierea ministrului Transporturilor Cătălin Drulă, arată rechizitoriul DNA.

De asemenea, Ion Rădoi le-a cerut angajaților să-i trimită mesaje şi lui Cătălin Drulă. "Puteți să-i dați grămadă lui Drulă: "Pleacă, mă, că te-ai făcut de râs!". "Băi Ministru Rangă, pleacă acasă! Băi ministru Rangă pleacă acasă".", i-a îndemnat Rădoi pe angajaţii Metrorex.

Potrivit rechizitoriului, Ion Rădoi a trimis un om de încredere la o întâlnire cu deputatul Violeta Alexandru, la acel moment lider al PNL Bucureşti.

"Scopul unei asemenea întâlniri, urmărit de Rădoi Ion și Minea Elena Claudia, fiind acela de a interveni prin șefa PNL București, Violeta Alexandru, ca Ludovic Orban să-l oprească pe ministrul Drulă Cătălin din demersurile privind desființarea spațiilor comerciale de la Metrou", arată procurorii DNA.

Însă, până la urmă, nici Ludovic Orban, nici Violeta Alexandru "nu au intervenit la Cătălin Drulă pentru a-i cere stoparea acțiunilor de desființatre a spațiilor comerciale de la metrou", fapt confirmat chiar de Cătălin Drulă, arată procurorii DNA.

În luna aprilie, procurorii DNA au anunţat trimiterea în judecată a preşedintelui Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.), Ion Rădoi, pentru folosirea influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou.

În perioada 2018 - 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL - controlată de Rădoi - ar fi refuzat să predea spaţiile comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei.

În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal.

"Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către SINDOMET (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)", a precizat DNA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇