Șoferul român care a comis accidentul din Bulgaria soldat cu șase morți a fost reținut pentru omor calificat

Șoferul român care a comis accidentul din Bulgaria soldat cu șase morți a fost reținut pentru omor calificat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procuratura din Burgas cere arestarea preventivă pentru cetăţeanul român care joi seara a făcut un accident soldat cu moartea a şase imigranţi ilegali în timp ce era urmărit de poliţie. Românul a fost reținut, fiind acuzat de omor calificat.

Accidentul a avut loc în apropiere de Burgas, când vehiculul pe care îl conducea a ieşit de pe şosea şi a plonjat în lacul Vaia, relatează Novinite.com.

Potrivit anchetatorilor, cetăţeanul român - identificat cu iniţialele S. K. - se afla la volanul unei maşini care transporta nouă imigranţi pe care îi ajuta să intre ilegal şi să tranziteze teritoriul bulgar.

ADVERTISING

Procurorii au declarat că acesta conducea cu viteză excesivă şi a ignorat multiple semnale luminoase şi sonore ale poliţiştilor de frontieră care îl urmăreau cu trei vehicule. În ciuda încercărilor repetate de a-l opri, S.K. a continuat să fugă în încercarea de a evita arestarea.

Urmărirea s-a încheiat când şoferul a pierdut controlul vehiculului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un panou publicitar de pe marginea drumului. Maşina s-a răsturnat şi a căzut în lacul Vaia. Şase dintre imigranţi au murit în accident, iar ceilalţi au fost răniţi.

ADVERTISING

Şoferul a supravieţuit şi a fost acuzat atât de uciderea din culpă a victimelor, cât şi de asistenţă acordată pentru trecerea ilegală a frontierei.

Este de aşteptat ca procurorii să solicite instanţei să impună o măsură de arest preventiv pentru acuzat.

Comisarul-şef Anton Zlatanov, şeful Poliţiei de Frontieră, a declarat anterior că urmărirea a durat 34 de minute şi a acoperit traseul dintre Kiten şi Burgas. Urmărirea a început după ce ofiţerii au observat maşina în apropiere de Iasna Poliana şi au încercat să o oprească pentru inspecţie.

ADVERTISING

În schimb, şoferul a accelerat, continuând să se îndrepte spre Burgas cu o viteză de peste 150 km/h.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri